Asaltul lupilor la Centenar. Înscrierile se apropie de finish!

Asaltul lupilor la Centenar. Înscrierile se apropie de finish!

Cursa cu obstacole „Asaltul Lupilor”, care se va desfășura în weekendul 9-10 iunie, și-a propus să marcheze Centenarul Marii Uniri: medaliile, tricourile și tot branding-ul evenimentului conțin elemente vizuale care fac referire la evenimentul de la 1 decembrie 1918 și la identitatea națională. Pe lângă acestea, însuși simbolul competiției - lupul dacic - duce implicit la asocierea cu valorile în care credem și care se doresc a fi dezvoltate prin eveniment: camaraderie, curaj, loialitate, cinste, putere, voință, demnitate etc.

Patrioții adevărați, amatorii de senzații tari, noncomformiștii și iubitorii sportului sunt așteptați la linia de start a celui mai provocator eveniment sportiv programat a se desfășura la Phoenix Extreme Park, în Cernica. Înscrierile se fac online pe site-ul evenimentului până pe 31 mai.

 

Inspirată deja dintr-un simbol național – lupul dacic – cursa de anul acesta va fi marcată vizual și de alte elemente care compun identitatea națională: harta României inscriptionata pe medalii, tricouri oficiale de concurs personalizate cu motive folclorice si multe altele. În plus, în semn de respect față de păduri, ca bun și simbol național, medaliile sunt realizate din lemn reciclat, de către o echipă de tineri artiști români.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Asaltul Lupilor este un brand 100% românesc. Dat fiiind acest fapt, marcăm cu onoare și bucurie aniversarea de anul acesta, atât de importantă pentru noi, ca nație: 100 de ani de la Marea Unire. Au fost 100 de ani cu multe obstacole. Despre asta este și cursa noastră pentru care am gândit obstacole diverse, menite să provoace din punct de vedere fizic și psihic dar care să aducă mari satisfacții. Scopul nu trebuie să fie trecerea liniei de finish cât mai rapid, ci experiențele trăite împreună și bucuria depășirii unui obstacol”, a declarat Christian Nistor, fondatorul „Asaltul Lupilor”.

Cursa cu obstacole cu cel mai mare număr de participanți.

Peste 4.000 de participanți s-au aliniat la start în primii 4 ani ai competiției. Anul acesta, cel de-al 5-lea, sunt așteptați peste 1.500, cu vârste cuprinse între 4 și 99 de ani.

Cursa cu obstacole „Asaltul Lupilor” este un eveniment sportiv menit să provoace limitele concurenților și în același timp să fie o sursă de distracție și de socializare. Nu există limită de timp, depinde doar de participant cât îi va lua să treacă peste obstacole, noroi, gheață și poate chiar și foc.

Pe parcursul traseului de șase kilometri, participanții vor avea ocazia de a-și testa capacitățile fizice și psihice. Concurenții, invidual sau în echipe de minim 3 membri, se vor confrunta cu scări suspendate, fumigene, gropi cu apă și noroi, tunele subterane și cu multe alte obstacole, naturale sau artificiale, gândite de organizatori. Pentru a ajunge la linia de finish, concurenții vor avea nevoie în primul rând de determinare și de dorința de a se bucura de cursă. Organizatorii amintesc însă că la fel de importante rămân echipamentele din timpul întrecerii, precum și hainele de schimb de după concurs.

 

Evenimentul se bucură și de prezența ambasadorilor competiției, care vor si participa la cursele Beast și Fun: Lupu Lucian (Zapp) – câștigătorul emisiunii “Supraviețuitorul” ProTV – respectiv al marelui premiu de 100.000 de euro, și fratele său Lupu Stefan, unul dintre concurenții din emisiunea Exatlon – Kanal D.

 

 

Trei curse, în funcție de vârstă

Sâmbătă, 9 iunie, va avea loc cursa destinată familiilor „Asaltul Lupilor Family” și „Asaltul Lupilor Beast” - cursa competitivă pentru cei care doresc să își testeze contra-cronometru rezistența fizică și psihică. Duminică, 10 iunie toți participanții sunt așteptați la cursa necompetitivă „Asaltul Lupilor”.

Astfel, la cursa „Asaltul Lupilor” se poate participa fie individual, fie în echipe de minim trei persoane. De asemenea, în cadrul acestei curse există posibilitatea de organizare de acțiuni de tip team-building pentru firme. În ceea ce privește cursa „Asaltul Lupilor Beast” participarea este individuală. Iar la cursa „Asaltul Lupilor Family Mud Race” participarea se face în familie, participând minimum un părinte și un copil.