Zi de mare sărbătoare pentru români! Ce rugăciune trebuie să spui azi pentru a avea împlinire pe toate planurile

Zi de mare sărbătoare pentru români! Ce rugăciune trebuie să spui azi pentru a avea împlinire pe toate planurile Sursa foto: arhiva EVZ

An de an, în ziua de 7 ianuarie, credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul. Este o sărbătoare de mare importanță, Prorocul începând predicile înaintea lui Hristos, având rolul de a pregăti creștinii ortodocși pentru primirea Mântuitorului. În vreme de boală și suferință, credincioșii rostesc o rugăciune puternică, făcătoare de minuni, către Sfântul Ioan Botezătorul.

Pe 7 ianuarie, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Ioan Botezătorul. El este considerat în Biblie ca fiind văr al Mântuitorului Iisus Hristos, mama sa, Elisabeta, fiind rudă cu Fecioara Maria.

Sfântul Ioan Botezătorul a predicat înaintea lui Hristos, rolul acestuia fiind de a pregăti poporul pentru venirea Mântuitorului. A fost mereu smerit și avea mulți ucenici care îl urmau. Prin botezarea oamenilor în Iordan, el îi pregătea pentru adevăratul botez, pe care l-a adus Iisus Hristos. Evanghelia spune că Irod a ordonat tăierea capului Sfântului Ioan, la cererea Irodiadei. Cei doi duceau un trai nelegiuit, ea fiind soția fratelui lui Irod.

Cea mai puternică rugăciune spusă pe 7 ianuarie către Sfântul Ioan Botezătorul

"Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorule și Botezătorule al lui Hristos, neputincioasă este mintea noastră în a-ți aduce laude după cuviință. Ci destul îți este ție lauda Mântuitorului Hristos, lângă al Cărui Tron mijlocești împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru aceasta, îți mulțumim și cu umilință te rugăm: tinde mâna cea îngerească și risipește norul gândurilor rele care ne copleșesc pe noi. Adu pace în inimile, casele și obștile noastre. Împacă-ne cu Dumnezeu și cu aproapele nostru. Spre fapte bune ne îndeamnă și cu boldul pocăinței trezește inimile noastre ca să pricepem prețul mântuirii noastre.

Învățătorule al pocăinței, dă-ne darul străpungerii inimii și lacrimi prin care să ne curățim de păcate și sufletele noastre mai albe ca zăpada să le albim. De fărădelegi și de cei puternici ai pământului, care strică rânduiala lui Dumnezeu, scapă-ne, prin rugăciunile tale.

Sfinte Ioan Înaintemergătorule, tu, despre care Scriptura spune: „Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut și, înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit și te-am rânduit proroc pentru popoare”, fii cu noi și ne luminează calea în acest veac întunecat și vrăjmaș cerului, ca, prin rugăciunile tale fiind păziți, înaintea lui Hristos, la Judecată, să dobândim partea cea de-a dreapta, împreună cu toți casnicii Săi. Amin!"