Zi de foc pentru Sorin Oprescu! Fostul primar află dacă va fi eliberat. Ce vor cere avocații judecătorilor de la Atena

Zi de foc pentru Sorin Oprescu! Fostul primar află dacă va fi eliberat. Ce vor cere avocații judecătorilor de la AtenaSursă: Marian Mocanu | Dreamstime.com

Informația momentului în cazul lui Sorin Oprescu, condamnat de Curtea de Apel București la 10 ani și 8 luni de închisoare într-un dosar de corupție, pentru fapte de luare de mită, constituire a unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu. Fostul primar așteaptă vineri, 20 mai, verdictul privind eliberarea sa din arest, după ce procurorul de la Atena a decis prelungirea măsurii pentru o perioadă de 40 de zile.

Încep discuțiile privind dosarul de corupție al lui Sorin Oprescu în Grecia! Fostul primar al Capitalei va afla vineri, după ce se va prezenta în fața autorităților judiciare, dacă va fi eliberat din arest, așa cum a cerut apărarea sa, după ce procurorul de la Atena a impus prelungirea măsurii pentru o perioadă de 40 de zile.

Judecătorii decid vineri dacă Sorin Oprescu va fi eliberat din arest

În acest timp, un complet de judecată de la Atena trebuie să cerceteze dosarul de corupție care prezintă dovezile în baza cărora Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare de către magistrații de la Curtea de Apel București.

Primele discuții ale judecătorilor vor începe vineri dimineață, potrivit informațiilor transmise de Antena 3. Astfel, Sorin Oprescu urmează să afle tot vineri dacă va fi cercetat în stare de libertate, așa cum au cerut avocații săi anterior, și să scape de perioada de 40 de zile de arest.

Apărarea va solicita, de asemenea, judecătorilor de la Atena ca fostul primar Sorin Oprescu să nu fie extrădat.

Fostul primar al Capitalei, condamnat la peste 10 ani de închisoare

În urmă cu circa o săptămână, magistrații de la Curtea de Apel București au decis să-l condamne pe Sorin Oprescu, la 10 ani și 8 luni de închisoare. În primă instanță, fostul primar a fost condamnat la cinci ani și patru luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, constituire a unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu.

Iniţial, sentinţa în dosar ar fi trebuit dată în luna aprilie 2021, însă cele două judecătoare din complet – Daniela Panioglu şi Alina Nadia Guluţanu – nu ajuns la un acord, astfel încât a fost cooptat un al treilea judecător prin formarea unui complet de divergenţă, iar dezbaterile în proces au fost reluate de la zero. Au urmat apoi alte câteva amânări, ultima imediat după Paşte.

Pe 13 mai 2019, Sorin Oprescu a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu. Decizia a fost atacată atât de fostul primar, care a solicitat să fie achitat, dar şi de procurorii DNA, care au cerut o pedeapsă mai mare.