Yves Saint Laurent îşi schimbă numele

Yves Saint Laurent îşi schimbă numele

Prima decizie a lui Hedi Slimane, după învestirea în funcţia de director de creaţie la Yves Saint Laurent, a fost aceea de a schimba numele brandului în Saint Laurent Paris.

Fondată în 1962 de către Yves Saint Laurent şi partenerul său Pierre Bergé, compania trece acum printr-un proces de rebranduire, intenţia noului său director de creaţie fiind aceea de a readuce în prim plan un nume pe care cei din lumea modei aproape că l-au dat uitării.

Astfel, noul nume va fi lansat oficial în lunile următoare, odată cu prezentarea primei colecţii Primăvară 2013, semnate de Slimane. Schimbarea nu se referă însă şi la logo-ul brandului, care va rămâne neatins, fiind unul dintre cele mai mari şi universal recognoscibile simboluri fashion.

Surse din cadrul companiei au declarat pentru publicaţia "WWD" că decizia lui Slimane a trezit scepticism în rândul specialiştilor din industrie, în condiţiile în care brandul va avea de luptat cu rivale mai sonore precum Prada,Versace sau Chanel.

Ne puteți urmări și pe Google News

Când a fost numit ca director de creaţie laYves Saint Laurent, Hedi Slimane a declarat că I s-a dat "mână liberă atât în ceea ce priveşte realizarea colecţiilor, cât şi a imaginii brandului".

Departe de ochii presei, designerul şi-a prezentat prima colecţie Primăvară 2013 în avanpremieră, doar pentru "buyeri".