Voucherele de vacanță. Românii, izvor bogăție pentru greci și turci
- Dan Andronic
- 27 septembrie 2023, 10:46
Ce facem cu turismul românesc? Mai interesează pe cineva în mod real, se întreabă mulți oameni care trăiesc din asta. Eu cred că suntem în situația pompierului pus să stingă un incendiu cu o găletuță de nisip și o lopățică.
Voucherele de vacanță s-au dus! Nu vor mai fi disponibile pentru cei care câștigă salarii mari. Ceea ce este dintr-un anumit punct de vedere echitabil. Mai ales dintr-o perspectivă contabilă. Numai că efectele vor fi cu totul altele.
În primul rând, salariu mare, salariu mic, orice voucher era cheltuit cu dragoste. Erau bani care se întorceau în economie prin salarii, impozite, consumul celor din industria HORECA. Iar ele erau folosite și de cei cu salarii mari. În al doilea rând, fără acest mic stimul, încă o halcă mare de turiști români se vor duce în Grecia, Bulgaria, Turcia. Contribuind la prosperitatea economiilor de dincolo de granița de sud a României. Nu credeți? Haideți să vedem ce s-a întâmplat în Grecia și Turcia, un Imperiu Leilor în turism.
Pentru sezonul turistic al anului 2023, Grecia este din nou în top, conform declarațiilor făcute de reprezentanții industriei turistice. Ei au spus că veniturile record din turism, care au atins suma de 18,2 miliarde de euro în anul 2019, vor fi cu siguranță depășite. Peste un milion de români au participat în 2023 la aceste rezultate frumoase pentru greci.
Un total de 33,4 milioane de turiști străini au vizitat Turcia între ianuarie și august, în creștere cu 13,95% față de anul precedent, arată statisticile publicate de Ministerul Culturii și Turismului. Istanbul a fost destinația cea mai populară, atrăgând 11,5 milioane de vizitatori în primele opt luni ale acestui an, conform ministerului. Provincia mediteraneană Antalya s-a clasat pe locul al doilea, cu 10,2 milioane de turiști. Peste un milion de români au participat la această creștere.
Voucherele de vacanță se duc. La fel ca și turiștii
Ce fac ai noștri? Taie stimulente și cresc impozite și taxe. De ce? Pentru că a venit nota de plată la o “nuntă” de peste 100 de miliarde de euro în ultimii 8 ani. Efectul? O creștere pe termen scurt a încasărilor la buget, o prăbușire în viitor.
Sunt convins că investorii din turismul românesc au părți mai puțin plăcute, dar eu nu am văzut mulți greci care să plece pe litoralul bulgăresc sau turcesc. De ce? Simplu. Din asta trăiesc. 20 la sută din PIB Greciei vine din turism. În România reprezintă 5-6 la sută din PIB și va scădea.
Ce s-ar putea face? Orice, de la majorarea și cheltuirea integrală a bugetului de promovare, la o strategie coerentă de dezvoltare. Care să plece de la orice propunere, oricât de exotică ar părea.
“În România nu avem bani să ne promovăm pe destinații externe, cei care vin vin întâmplător. Am pornit de la modelul de succes al Turciei care are buget de promovare de 225 milioane de euro până în 2028, în timp ce România are anul acesta buget de 3 milioane de euro. Ne-am gândit ca fiecare turist român care pleacă din țară să participe la promovarea României. A fost un model de succes acum 30 de ani când din TVA, 3% se ducea în promovarea turismului. Avem mai multe variante, una e să se plătească suplimentar o taxă modică. În Turcia se plătesc 12 euro de persoană. Noi am vrea ca aceste sume să fie deduse dintr-un impozit al agenției respective, să plătească mai puțin TVA, dar banii să aibă destinație precisă, nu să se ducă undeva unde să nu știe nimeni de ei”, a declarat Dragoș Răducan, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc.
Am avut ocazia să străbat țară în lung și-n lat. Și am văzut peisaje minunate, locuri de vis, hoteluri și restaurante născute din pasiune și bucurie. Investiții de zeci de milioane de euro. Care nu trebuie neglijate sau transformate în monumente naturale.