Republica Moldova și România deschid noi căi feroviare. Circulația trenurilor pe segmentul Cantemir – Fălciu, reluată după 32 de ani
- Ana Munteanu
- 14 aprilie 2025, 23:28
Tren CFR. Sursă foto: UnsplashRepublica Moldova. Circulația trenurilor pe segmentul feroviar Cantemir – Fălciu va fi reluată după 32 de ani. În această perioadă, traficul a fost sistat. Relansarea trenurilor pe acest segment va asigura o creștere a transportului de mărfuri pe calea ferată și consolidarea conectivității Republicii Moldova cu rețeaua europeană de transport.
Pentru reluarea circulației pe tronson a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” și Compania Națională de Căi Ferate din România „CFR”.
La eveniment a participat vicepremierul Vladimir Bolea și secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu.
Pentru relansarea circulației, urmează a fi reabilitată infrastructura feroviară
Segmentul feroviar Cantemir – Fălciu are o poziție strategică la granița dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Astfel, redeschiderea acestuia va permite o mai bună gestionare a fluxului de mărfuri, în contextul eforturilor de diversificare a rutelor de export și dezvoltare a transportului intermodal.
Pentru relansarea circulației, urmează a fi reabilitată infrastructura feroviară pe teritoriul ambelor state. Este vorba de podul feroviar și a stațiilor de frontieră Prut 2 din Republica Moldova și Fălciu din România.

Vicepremierul Vladimir Bolea. Sursa foto: midr.gov.md
„Acest memorandum ține de redeschiderea unui nou circuit și ancorarea țării în rețelele feroviare ale UE. Republica Moldova, prin bugetul +PLUS, a alocat 10 milioane de lei (circa 500 mii de euro) pentru reabilitarea acestui segment feroviar. Vom avea linie de cale ferată largă și ecartament european. În cel mai scurt timp, vom oferi posibilitatea agenților economici să beneficieze de acest proiect. Fălciu este unul dintre proiectele ce vor asigura o conectivitate îmbunătățită”, a declarat Vladimir Bolea.
Moment important pentru dezvoltarea sistemului feroviar dintre cele două state
Secretarul de stat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu, a menționat că această inițiativă reprezintă un exemplu concret de colaborare transfrontalieră eficientă, cu impact economic direct și beneficii pe termen lung pentru regiune.

Secretarul de stat, Irinel Ionel Scrioșteanu. Sursa foto: midr.gov.md
„Este un moment important pentru dezvoltarea sistemului feroviar dintre cele două state. Astăzi am vizitat podul de la Fălciu-Cantemir, unde au început lucrările pregătitoare pentru deschiderea acestuia. Consolidăm mai multe treceri feroviare și ne dorim să le utilizăm pentru transportul de marfă”, a spus Irinel Ionel Scrioșteanu.
La prima etapă, pe segmentul Prut-Fălciu va fi permis doar transport de mărfuri. Autoritățile speră că ulterior va fi posibilă și reluarea transportului de pasageri, pe măsură ce vor înainta lucrările de reconstrucție a stațiilor și gărilor din regiune.
De asemenea, controlul vamal va fi unul coordonat. Acest lucru înseamnă că vama și poliția de frontieră din partea Republicii Moldova va trece pe segmentul din partea română, fapt care va fluidiza traficul de mărfuri, în beneficiul agenților economici.
Potrivit autorităților, în cel mai scurt timp, Guvernul va oferi agenților economici din Republica Moldova, UE și din România posibilitatea de a circula pe trei poduri feroviare, la Ungheni, Fălciu și Giurgiulești. Un lucru important este faptul că în toate trei locații va exista ecartament european.
În total, Guvernul de la Chișinău a alocat prin proiectul Bugetul +Plus suma de 85 milioane de lei pentru reparația căii de acces de la Cantemir spre podul feroviar Fălciu și reparația segmentului de cale ferată Văleni. Reparând aceste două puncte, autoritățile își propun să restabilească transportul de mărfuri pe calea ferată Giurgiulești-Cahul-Chișinău. Acest lucru va permite ca aproximativ 300 mii de tone de mărfuri să fie transportate pe calea ferată.