Vosganian: Principalul adversar al PNL la locale va fi PSD. Exista o neîncredere privind susţinerea reciprocă a candidaţilor.

Vosganian: Principalul adversar al PNL la locale va fi PSD. Exista o neîncredere privind susţinerea reciprocă a candidaţilor.

Victoria USL în alegerile locale va fi "zdrobitoare", dar principalul adversar al liberalilor în data de 10 iunie nu va fi PDL, ci este PSD, susţine senatorul PNL Varujan Vosganian. El face trimitere la lipsa de încredere reciprocă între pesedişti şi liberali şi apreciază că din această cauză "cele mai dure încleştări" vor avea loc acolo unde se întâlnesc candidaţi proveniţi din USL - "PNL contra PSD".

"Primarii PNL sau PSD care candidează sub sigla USL pot sa plece în concediu, în timpul campaniei electorale, şi să-şi pregătească, fără nici o grijă, discursul de reinvestire, pentru 11 iunie. Victoria USL în alegerile locale va fi zdrobitoare", scrie Vosganian pe blogul său.

Varujan Vosganian crede că "cele mai dure încleştări" vor avea loc acolo unde se întâlnesc candidaţi proveniţi din USL - "PNL contra PSD". În plus, între cele două partide există "o neîncredere privind susţinerea reciprocă a candidaţilor".

"Încleştările capătă, uneori, accente dramatice, aşa cum se întâmplă, de pildă, în judeţele Buzău, Olt sau Dolj. Între PNL şi PSD există o neîncredere privind susţinerea reciprocă a candidaţilor. Trebuie să marturisesc că această neîncredere se regăseşte mai ales în rândurile combatanţilor liberali, cu privire la sinceritatea colegilor pesedişti", mai remarcă senatorul PNL pe blog.

Ne puteți urmări și pe Google News

Liderul liberal mai crede că peste doua treimi dintre primarii în funcţie îşi vor păstra "netulburaţi" scaunele, după eliminarea celui de-al doilea tur de scrutin.

Vosganian mai subliniază că "primarii PDL fug de asocierea cu fosta guvernare, ca dracul de tămâie" şi că trădarea edililor democrat-liberali este mai importantă decât se anticipa. În plus, în localităţile unde nu există un primar PDL, candidatul acestui partid "nu pare a avea nicio şansă să câştige alegerile".