Volodimir Zelenski a promulgat legea mobilizării împotriva invaziei ruse

Volodimir Zelenski a promulgat legea mobilizării împotriva invaziei ruse Volodimir Zelenski. Sursa foto: Facebook

După îndelungi întârzieri și negocieri cu deputații ucraineni, Volodimir Zelenski a promulgat legea mobilizării împotriva invaziei ruse.

Volodimir Zelenski a promulgat una dintre cele mai controversate legi din Ucraina

Președintele Ucrainei a promulgat una dintre cele mai controversate legi. Asta din cauza faptului că în ultimul moment o clauză care prevedea demobilizarea militarilor după 36 de luni a fost eliminată, întărind astfel pedepsele pentru refractari, informează AFP.

Conform unei note publicate pe site-ul Parlamentului ucrainean, textul i-a fost prezentat șefului statului marți, iar acesta l-a promulgat.

Acest text, care intensifică sancționarea refractarilor, a stârnit scandal din cauza retragerii în ultimul moment a unei clauze care prevedea demobilizarea militarilor după 36 de luni, o lovitură grea pentru militarii care luptă pe front de peste doi ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ucraina, care se confruntă cu o penurie de militari voluntari, a lucrat la acest text timp de multe luni. Această inițiativă a fost umbrită de controverse, în contextul a peste doi ani de război împotriva invadatorului rus, care a dus la zeci de mii de morți.

Zelenski, vizită în Bahmut

Zelenski i-a vizitat pe soldații din Bahmut. Sursa: Presidency.gov.ua.

Parlamentul din Ucraina a adoptat proiectul pe 11 aprilie

Autoritățile ucrainene au asigurat că problema demobilizării va fi rezolvată printr-o lege separată, însă nu s-a stabilit încă nicio dată pentru adoptarea acesteia.

Armata ucraineană, afectată de o contraofensivă eșuată în vara anului 2023 și de un sprijin occidental care se diminuează, încearcă să respingă atacurile rusești în mai multe puncte de pe front. În acest sens, țara are nevoie de personal și muniție.

Având în vedere dificultățile întâmpinate în recrutarea voluntarilor, Kievul a extins recent mobilizarea, reducând vârsta de încorporare de la 27 la 25 de ani. În prezent, sancțiunile pentru cei care încearcă să evite mobilizarea sunt mai severe. Legea facilitează în același timp procedura de înrolare prin crearea unui sistem numeric dedicat.

Volodimir Zelenski a întâmpinat probleme legate de legea mobilizării

Kievul a întâmpinat dificultăți semnificative în ceea ce privește recrutarea de noi soldați pentru completarea unităților sale. Situația s-a agravat pe fondul întârzierilor legate de aprobarea unei noi legi a mobilizări. Aceasta a fost blocată de patru luni în parlamentul unicameral din Kiev.

La începutul lunii aprilie, Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski le-a solicitat deputaților ucraineni să renunțe la „populism” și să aprobe noua lege a mobilizării.