Vodafone îşi pregăteşte intrarea în Africa

Vodafone îşi pregăteşte intrarea în Africa

Cu toate că nu confirmă oficial, britanicii sunt dispuşi să dea peste 25 de miliarde de euro ca să pătrundă pe piaţa africană, care are un mare potenţial de dezvoltare.

Gigantul britanic Vodafone a ochit cel mai mare operator de telefonie mobilă din Africa, MTN. În prezent, britanicii studiază posibilitatea de a face o ofertă de 20 de miliarde de lire sterline (25,22 miliarde de euro) pentru achiziţia firmei africane, relatează publicaţia telegraph.co.uk.

Directorul executiv al Vodafone, Arun Sarin, a solicitat echipei din interiorul companiei care se ocupă de achiziţii, condusă de fostul bancher la UBS Warren Finegold, să examineze opţiunea de a cumpăra MTN.

Compania africană a intrat în cărţi săptămâna trecută, după ce a făcut public faptul că negociază vânzarea pachetului majoritar de acţiuni către compania indiană Bharti Airtel.

Ofertă nesigură

Tranzacţia ar reprezenta cea mai mare achiziţie pe care a făcut-o Arun Sarin în calitate de director executiv. De asemenea, mişcarea va creşte semnificativ prezenţa Vodafone pe pieţele în dezvoltare şi va reprezenta o cale de acces pe continentul african, după frustrarea suferită anul trecut, când nu a reuşit să obţină controlul asupra Vodacom, investiţ ia pe care Vodafone o are în Africa de Sud.

Surse din cadrul companiei au avertizat însă, la sfârşitul săptămânii trecute, că aceste discuţii se află într-un stadiu incipient şi oferta ar putea să nu se realizeze. Băncile de investiţii urmează să fie invitate, cu toate că Vodafone păstrează în continuare colaborarea cu Goldman Sachs.

În plus, poziţia oficială a Vodafone este că nu este interesată să cumpere MTN. Un purtător de cuvânt al companiei a declarat, ieri, citat de Reuters, că operatorul britanic nu intenţionează să înainteze nicio ofertă de preluare a MTN.

MTN are clienţi în 21 de ţări

Compania africană are 68 de milioane de clienţi în 21 de ţări din Africa şi Orientul Mijlociu. Majoritatea abonaţilor săi se află în Africa de Sud, Nigeria şi Iran.

Bharti a declarat, săptămâna trecută, că a avut „discuţii de explorare“ cu MTN. Firma indiană vrea să cumpere o participaţie de 51% în business. Estimată la aproximativ 19 miliarde de dolari (12,3 miliarde de euro), tranzacţia ar reprezenta cea mai mare achiziţie în străinătate a unei companii indiene. În prezent, cele două părţi încă nu au convenit asupra pre- ţului. În plus, unii dintre acţionarii minoritari susţin că o preluare integrală ar prezenta mai mult interes.

Orice eventual cumpărător trebuie să câştige susţinerea Alpine Trust, instituţie care deţine 23% din MTN prin intermediul investiţiilor managerilor precum Najib Mikati, fost prim-ministru al Libanului.

Ne puteți urmări și pe Google News