Vlad Cristian Soare, după ce a fost schimbat de la conducerea ONJN: Rezultatele arată pe cine am apărat

Vlad Cristian Soare, după ce a fost schimbat de la conducerea ONJN: Rezultatele arată pe cine am apăratVlad Soare. Sursa foto: Facebook

După ce a fost înlăturat din funcția de președinte al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), Vlad Cristian Soare și-a prezentat public bilanțul mandatului, desfășurat între 25 aprilie 2025 și 21 august 2026. Fostul șef al instituției susține că decizia i-a fost comunicată fără să îi fie prezentate motivele care au stat la baza schimbării și a enumerat rezultatele pe care le atribuie perioadei în care s-a aflat la conducerea ONJN.

Vlad Cristian Soare, după plecarea de la ONJN

Soare afirmă că, încă de la începutul mandatului, numirea sa la conducerea ONJN a fost pusă sub semnul întrebării, inclusiv din cauza experienței sale profesionale în domeniul jocurilor de noroc. El susține însă că rezultatele obținute în perioada în care a condus instituția reprezintă răspunsul la aceste critici.

„Astăzi am fost demis din funcția de Președinte al ONJN fără să îmi fie comunicate motivele care au fundamentat decizia. Public în cele ce urmează rezultatele mandatului meu 25.04.2025 - 21.08.2026”, a transmis Vlad Cristian Soare.

Jocuri de noroc

Jocuri de noroc. Sursa foto: Pixabay

Aproximativ 1.300 de site-uri ilegale, introduse pe lista neagră

Potrivit fostului președinte al ONJN, una dintre principalele direcții urmărite în perioada mandatului său a fost intensificarea controalelor și combaterea operatorilor ilegali.

Soare afirmă că, în perioada în care a condus instituția, aproximativ 1.300 de site-uri ilegale au fost introduse pe lista neagră, fiind realizate totodată aproximativ 11.000 de acte de control.

„În mandatul meu: aproximativ 1.300 de site-uri ilegale introduse pe lista neagră, 11.000 de acte de control, circa 10 milioane de lei amenzi aplicate, peste 300 de mijloace de joc confiscate, peste 70 de licențe revocate și primele suspendări de platforme online”, a afirmat fostul șef al ONJN.

El a amintit și situația platformelor Polymarket și Kalshi, susținând că acestea au fost blocate în România și că ONJN a câștigat două procese cu Polymarket.

„Polymarket și Kalshi au fost blocate — România a fost printre primele jurisdicții din lume care au făcut-o, iar ONJN a câștigat două procese cu Polymarket”, a declarat Soare.

„Piața s-a așezat”

Vlad Cristian Soare susține că perioada mandatului său a fost marcată și de o reducere semnificativă a numărului de mijloace de joc și de organizatori activi pe piață.

„Piața s-a așezat: de la aproape 60.000 de mijloace de joc și peste 200 de organizatori, la 23.000 de mijloace de joc și sub 100 de organizatori”, a afirmat acesta.

Fostul președinte al ONJN a vorbit și despre măsurile destinate protejării jucătorilor, indicând numărul persoanelor care au apelat la autoexcludere și dezvoltarea unui sistem unic pentru această procedură.

„Pentru jucători: 60.000 de persoane protejate prin autoexcludere, sistemul unic de autoexcludere gata, dar proiectul legislativ e blocat la Guvern, 5 milioane de euro alocați prin programul «Conștient și Liber», registrul public al mijloacelor de joc și codurile QR pe fiecare aparat”, a transmis Soare.

Reguli mai stricte și digitalizarea activității

În mesajul său, fostul șef al ONJN susține că în perioada mandatului său au fost introduse mai multe măsuri de reglementare și monitorizare a industriei jocurilor de noroc.

Printre acestea se numără registrul public al mijloacelor de joc, codurile QR aplicate aparatelor și sistemul de geolocalizare.

„Am modificat legea și azi avem registrul public al mijloacelor de joc, coduri QR pe aparate, sistem de geolocalizare, reguli mai stricte, taxe mai mari și digitalizare în curs”, a afirmat Vlad Cristian Soare.

Acesta susține că instituția a obținut, pentru prima dată de la înființare, acces la serverele în oglindă ale operatorilor, măsură despre care spune că a permis deschiderea unei anchete privind modul în care era manipulată baza de taxare.

„Am obținut, pentru prima dată de la înființarea ONJN, accesul la serverele în oglindă ale operatorilor — și, de acolo, am deschis ancheta privind manipularea bazei de taxare”, a spus fostul președinte.

Soare susține că a dispus investigații interne

În mesajul publicat după demitere, Vlad Cristian Soare a vorbit și despre măsurile luate în interiorul instituției și despre schimbările efectuate la nivelul unor structuri de conducere.

Acesta susține că au fost schimbate conducerile direcțiilor de control și monitorizare și că au fost dispuse investigații interne atunci când au existat suspiciuni privind anumite nereguli.

„Iar dacă cineva se mai întreabă de partea cui am fost: tot în mandatul meu instituția a început să se curețe din interior. Am schimbat conducerea direcțiilor de control și de monitorizare, am dispus investigații interne și am sesizat organele de urmărire penală ori de câte ori am avut indicii”, a transmis Soare.

El face referire și la ancheta DNA desfășurată în acest an la ONJN, susținând că aceasta ar avea legătură cu încălcări pe care le consideră incompatibile cu direcția pe care a încercat să o impună în instituție.

„Ancheta DNA de anul acesta la ONJN este o consecință a unor încălcări grave care nu sunt compatibile cu direcția pe care mi-o doream”, a afirmat fostul președinte.

„Sunt un tehnocrat. Am aplicat legea la fel pentru toată lumea”

Vlad Cristian Soare susține că activitatea sa de la conducerea ONJN a fost una bazată pe aplicarea regulilor fără favorizarea vreunei categorii.

„Sunt un tehnocrat. Am aplicat legea la fel pentru toată lumea. Rezultatele arată pe cine am apărat: statul român, echilibrul de piață și oamenii pe care jocurile de noroc îi costă cel mai mult”, a declarat acesta.

În mesajul de final, Soare le-a mulțumit angajaților ONJN care au lucrat la proiectele derulate în perioada mandatului său și a transmis că rezultatele prezentate rămân la dispoziția publicului.

„Mulțumesc colegilor din ONJN care au dus această muncă în fiecare zi.

Rezultatele rămân publice. Le las oamenilor să le judece.”

Fostul președinte al ONJN a afirmat că își va dedica următoarea perioadă familiei, după plecarea de la conducerea instituției.

„Eu o să profit de această pauză pentru a mă bucura de familia minunată pe care o am și față de care sunt dator cu cel mai de preț lucru pe care îl avem: timp”, a transmis Vlad Cristian Soare.

La final, acesta a spus că experiența de la conducerea ONJN a reprezentat o onoare și că, în ciuda dezamăgirii provocate de schimbarea sa din funcție, își păstrează încrederea în România.

„A fost cea mai mare onoare să reprezint statul român în calitate de demnitar și îi mulțumesc lui Dumnezeu că am putut trăi această experiență. Iubesc România și, chiar dacă acum sunt dezamăgit pentru că schimbarea mea nu s-a făcut în baza principiului meritocrației, nu voi înceta să cred în capacitatea noastră de a face bine”, a încheiat fostul președinte al ONJN.

Decizia a fost luată de Bolojan

Reamintim că Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) are o nouă conducere, după ce premierul demis Ilie Bolojan a decis schimbarea șefului instituției. Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial.

Valentin Tomescu, șeful Serviciului Teritorial Sud-Est al ONJN, a fost numit la conducerea instituției.

Potrivit unor surse, schimbarea de la vârful ONJN ar avea legătură cu dosarul în care primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, este vizat de cercetări pentru luare de mită. În anchetă este menționat și numele Odetei Nestor, fosta șefă a ONJN Online.