Eram cu toţii nişte copii care abia începeau să simtă gustul atât de suav al nemărginirii şi al dorului sfânt de descătuşare din ghearele comunismului. Și totul a pornit de la un gând curat, izvorât dintr-un loc sfânt pentru noi toți: Piața Maria.
Pe atunci eram studenţi la Institutul Politehnic Traian Vuia din Timişoara şi, contrar vremurilor, eram atât de uniţi între noi, că nimeni şi nimic din lumea atât de rea şi de goală nu ne putea schimba gândurile şi idealurile clădite pe puterea sufletelor noastre tinere. Poate că, acum, unora li se pare că totul nu a fost decât un sacrificiu inutil. De-a lungul timpului scurs, parcă cu prea multă repeziciune, tind uneori să le dau dreptate. Totuşi simt că, deşi cu foarte mare încetineală, generaţia IT a început să priceapă că poate schimba ceva în bine prin implicarea sa activă în societatea de consum actuală.
Atunci credeam că putem noi schimba lumea prin tinereţea noastră, plină de vise năruite încet, încet de caracatiţa comunisto-securistă păstorită cu atâta înverşunare de Ion Iliescu, un criminal pe care istoria noastră nu o să-l poată ierta. Trăim clipele după un sfert de veac ca şi cum totul a fost ieri, dar jertfele fraţilor noştri pentru speranţa de mai bine ne readuc în inimi durerea izvorâtă din lacrimile atâtor neîmpliniri.
Recomandările noastre
