International
Românii din Italia scapă de o mare nedreptate. Decizie CJUE despre „venitul de cetățenie”
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / sursa foto: dreamstime.com
Din cuprinsul articolului
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis că Italia nu poate condiționa accesul beneficiarilor de protecție internațională la „venitul de cetățenie” de o rezidență de minimum 10 ani, considerând că această cerință reprezintă o discriminare indirectă interzisă de dreptul UE.
Hotărârea a fost pronunțată în cauza C-747/22, într-un litigiu pornit de la cazul unui beneficiar de protecție subsidiară care locuia legal în Italia din 2011 și care primise această prestație socială destinată sprijinului financiar și integrării profesionale.
După un control administrativ, instituția italiană de asigurări sociale, INPS, a suspendat plata și a solicitat recuperarea sumelor acordate, motivând că persoana nu îndeplinea condiția unei rezidențe de cel puțin 10 ani în Italia.
Curtea UE: măsura afectează în principal cetățenii străini
Beneficiarul a contestat decizia în instanță, argumentând că regula privind rezidența este mai ușor de îndeplinit de cetățenii italieni decât de persoanele străine aflate sub protecție internațională.
Instanța italiană a cerut clarificări Curții de Justiție a Uniunii Europene privind compatibilitatea acestei condiții cu legislația europeană.
Judecătorii europeni au stabilit că „venitul de cetățenie” are o dublă natură: este atât o măsură legată de accesul la ocuparea forței de muncă și integrare socială, cât și o prestație socială de bază, similară unui venit minim garantat.
Această interpretare este relevantă deoarece Directiva 2011/95/UE prevede că beneficiarii protecției internaționale trebuie să beneficieze de tratament egal cu cetățenii statului membru în ceea ce privește accesul la măsuri de ocupare și la anumite prestații sociale.
Curtea a arătat că, deși regula rezidenței de 10 ani se aplică formal tuturor persoanelor, efectele sale afectează în principal cetățenii non-italieni. În consecință, măsura constituie discriminare indirectă, interzisă în principiu de dreptul UE.
Ce este „venitul de cetățenie”
„Venitul de cetățenie” este o expresie folosită în mai multe contexte sociale și politice, dar cel mai des se referă la ideea unui ajutor financiar acordat de stat cetățenilor, pentru a le asigura un nivel minim de trai.
În unele țări, „venitul de cetățenie” desemnează un sprijin financiar acordat persoanelor cu venituri mici, șomerilor sau familiilor vulnerabile, dar numai dacă îndeplinesc anumite condiții:
- venituri sub un anumit prag,
- căutarea unui loc de muncă,
- participarea la cursuri,
- înscrierea copiilor la școală etc.
Italia / sursa foto: dreamstime.com
Un exemplu cunoscut a fost programul „Reddito di Cittadinanza” din Italia, introdus ca măsură socială pentru combaterea sărăciei.
Argumentele Italiei au fost respinse
Guvernul italian și INPS au susținut că prestația implică costuri administrative și financiare importante și că statul poate solicita o legătură stabilă cu societatea italiană înainte de acordarea sprijinului.
Curtea a respins însă această justificare. Judecătorii au precizat că acordarea unei prestații sociale generează aceleași costuri administrative indiferent dacă beneficiarul este cetățean italian sau beneficiar de protecție internațională.
De asemenea, CJUE a subliniat că legislația europeană nu permite statelor membre să introducă alte condiții decât cele prevăzute expres de dreptul UE pentru accesul la aceste beneficii.
Instanța europeană a mai arătat că durata șederii într-un stat membru nu este prevăzută de directivă drept criteriu pentru acordarea prestațiilor sociale de bază sau a măsurilor de integrare profesională.
Impact pentru politicile sociale din statele UE
În motivarea hotărârii, Curtea a subliniat că o cerință de rezidență atât de lungă contravine obiectivului legislației europene de a asigura un nivel minim de protecție pentru persoanele care beneficiază de protecție internațională.
Judecătorii au remarcat și faptul că acest statut nu este permanent și poate fi retras în anumite situații, inclusiv în contextul returnării persoanei în țara de origine.
În aceste condiții, limitarea accesului la prestații sociale printr-o condiție de rezidență de 10 ani poate împiedica tocmai integrarea persoanelor vizate.
Hotărârea CJUE nu soluționează direct litigiul din Italia, însă interpretarea oferită este obligatorie pentru instanța națională care va continua judecarea cauzei.
Decizia va trebui luată în considerare și de alte instanțe din Uniunea Europeană în cazuri similare privind accesul beneficiarilor de protecție internațională la prestații sociale și măsuri de integrare.
