Printre persoanele care au fost arestate se numără bărbatul care a fost fotografiat în biroul președintei Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, și cel suspectat că a pus o bombă artizanală lângă sediul Congresului.
Cincisprezece persoane au fost inculpate de justiția federală pentru violențele de la clădirea Capitoliului, între care bărbatul care a intrat în biroul lui Nancy Pelosi fiind arestat vineri dimineață, a declarat presei Ken Kohl, asistent principal al biroului procurorului federal din Washington.
Alături de bărbatul în cauză, Richard Barnett, a fost arestat și cel suspectat că a depus o bombă artizanală în apropiere de clădirea Congresului.
Printre cei inculpați se numără un bărbat care avea unsprezece cocktail-uri Molotov „extrem de inflamabile” într-un vehicul parcat lângă Congres, un altul care l-a lovit cu pumnii un polițist din Capitoliu în timp ce forța intrarea și un al treilea care a intrat cu o armă de foc încărcată în incinta Congresului, a precizat Ken Kohn, scrie Le Figaro.
Richard Barnett, care a pătruns în birourile președintelui Camerei Reprezentanților, unde a pozat înainte de a lăsa un mesaj jignitor, a fost reținut în Little Rock, Arkansas și inculpat pentru „intruziune violentă” în incinta Congresului, în special, potrivit lui Ken Kohl.
Agenții îi vânează 24 de ore din 24
În timp ce șeful securității Capitoliului a demisionat, Kohl a promis că vor avea loc alte arestări și puneri sub acuzare. „Avem literalmente sute de procurori și agenți care lucrează din trei centre de comandă, 24 de ore din 24 și șapte zile din șapte”, a adăugat oficialul.
Sute de susținători ai președintelui Donald Trump au făcut ravagii miercuri, la Washington, forțând intrarea în Capitoliu și dedându-se la violențe, în timp ce aleșii au înregistrat rezultatele alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie, câștigate de democratul Joe Biden.
Biden: Un lucru bun că Trump nu vine la învestitură
De partea sa, Donald Trump a anunțat, pe Twitter, că nu va fi alături de Joe Biden pentru depunerea jurământului la 20 ianuarie, ziua ceremoniei de învestitură a noului președinte al SUA.
Trump, care a recâștigat utilizarea contului său de Twitter, a făcut anunțul vineri, rupând astfel cu tradiția americană potrivit căreia președintele care părăsește Casa Albă trebuie să fie alături de succesorul său, la învestitura acestuia.
„Pentru toți cei care au întrebat, nu voi participa la depunerea jurământului pe 20 ianuarie”, a scris Trump, într-un tweet laconic. Donald Trump va deveni astfel primul președinte care refuză să participe la depunerea jurământului succesorului său, după Andrew Johnson în 1869.
Președintele ales al SUA, Joe Biden, a salutat, vineri, faptul că Donald Trump a decis să nu participe la ceremonia sa de învestitură. „Este un lucru bun”, a spus democratul. „Vicepreședintele Mike Pence este binevenit, totuși” , a adăugat el într-un discurs din locuința sa din Wilmington, Delaware, scrie Le Point.