Cine e vinovat pentru tragedia de la Crevedia. Arafat: Cineva nu a respectat regulile
- Andreea Vlad
- 28 august 2023, 15:52
Cine e vinovat pentru tragedia de la Crevedia. Șeful DSU, Raed Arafat, apreciază că legislația nu a fost respectată.
Cine e vinovat pentru tragedia de la Crevedia. Cineva nu a respectat regulile. Acum procurorii trebuie să verifice cine și cum se face vinovat de tragedia de la Crevedia, susține șeful DSU, dr. Raed Arafat.
Tragedia de la Crevedia
Întrebat de jurnaliști cine se face vinovat moral de tragedia de la Crevedia, Raed Arafat a remarcat că dincolo de acest aspect, un lucru este evident. „Nu a fost respectată legislația”.
„În primul rând, oricând se întâmplă așa ceva trebuie să vedem locul în care s-a întâmplat și condițiile care au dus la accident, cine l-a generat și cum a fost generat. Un lucru este evident: nu a fost respectată legislația, nu au fost respectate condițiile.
Este o stație care este legal închisă. Au comunicat ei că nu mai au activități, dar după care nu știu ce alte subterfugii au găsit ei ca să nu mai fie în competenția Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Deci, aici trebuie văzut ce s-a întâmplat. Și aici nu mai este treaba noastră, este treaba Procuraturii să verifice ce a fost. Care sunt responsabilitățile clare și cui trebuie să fie adresate aceste responsabilități, care au dus în final la apariția acestei tragedii”, a spus șeful DSU.
Pompierii au respectat procedurile
Arafat apreciază că pompierii nu au făcut altceva decât să reacționeze, să controleze o situație. Deci nu ei sunt vinovați, ci cei care trebuiau să respecte regulile în vigoare. „Au acționat după ce cineva nu a respectat regulile”, a mai spus spus șeful DSU.
Două explozii au avut loc sâmbătă la stația GPL din Crevedia. Două persoane, soț și soție, au murit. Au fost în total 58 de victime, dintre care 43 sunt angajați ai Ministerului de Interne - pompieri, polițiști și jandarmi care au acționat la fața locului.