Vine seceta! Preoților li s-a cerut să oficieze slujbe speciale pentru ploaie, la câmp

Vine seceta! Preoților li s-a cerut să oficieze slujbe speciale pentru ploaie, la câmp

După ce meteorologii au anunțat o secetă severă, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, îi îndeamnă pe preoții din mediul rural să meargă vineri, de Izvorul Tămăduirii, pe câmp şi să oficieze slujbe speciale pentru ploaie.

 

Dacă prognoza va corespunde, lunile secetoase de vară vor afecta puternic agricultura și așa lovită de inactivitatea cauzată de coronavirus.

„ÎPS Teodosie a rânduit ca mâine, de Izvorul Tămăduirii, în toate parohiile şi mănăstirile să se oficieze Sfânta Liturghie, apoi slujba de sfinţire a apei, după rânduială. După aceasta, toţi preoţii din mediul rural, dar şi cei de la oraşe, care au legături cu lumea satului, sunt îndrumaţi să meargă pe câmp, unde vor oficia slujba specială pentru ploaie”, a postat joi, pe pagina sa de Facebook, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu.

Preotul a mai spus, potrivit Libertatea, că la o săptămână după Duminica Învierii, de Paştele Blajinilor, pentru a se veni în întâmpinarea credincioşilor care nu pot merge la cimitir din cauza pandemiei de coronavirus, în toate bisericile din eparhie se va săvârşi Sfânta Liturghie, însoţită de parastasul pentru cei adormiţi.

„Venind în întâmpinarea credincioşilor care, anul acesta, nu pot merge la cimitir pentru a-i pomeni pe cei adormiţi (din cauza pandemiei de coronaviurus), din îndemnul Înaltpreasfinţitului Teodosie, în toate bisericile din eparhia noastră se va săvârşi sfânta liturghie însoţită de parastasul pentru cei adormiţi.

Preoţii sunt îndemnaţi să anunţe credincioşii pentru ca aceştia să trimită pomelnicele celor adormiţi la biserică, aceasta fiind deschisă pentru închinare individuală, în afara programului sfintelor slujbe”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.

Ne puteți urmări și pe Google News