Viktor Orban: Ungaria ar putea menține starea de alertă tot anul viitor

Viktor Orban: Ungaria ar putea menține starea de alertă tot anul viitor

„Criza nu se va termina” mai devreme de sfârşitul anului 2021, a subliniat premierul ungar.

Ţinând cont de situaţia actuală, trebuie să ne pregătim pentru ca, cel mai probabil, starea de alertă epidemiologică să fie menţinută pe tot parcursul anului 2021, a declarat premierul ungar Viktor Orban, luni dimineaţa, la Budapesta, după ce a înmânat deciziile de numire a şefilor Direcţiei Generale Naţionale a Spitalelor.

„Criza nu se va termina” mai devreme de sfârşitul anului 2021, a subliniat premierul ungar, adăugând că după sosirea primelor doze de vaccin anti Covid-19 şi apoi, după sosirea în masă a vaccinului, este posibil să existe nişte perioade mai uşoare, „însă până când totul va reveni la normal va trece cel puţin un an întreg”.

Pentru ca spitalele din Ungaria să funcţioneze bine, şefii instituţiilor şi managerii acestora trebuie să dea dovadă de abilităţi care, de altfel, nu reprezintă punctele forte ale administraţiei publice maghiare, a declarat Viktor Orban.

Şefii Direcţiei Generale Naţionale a Spitalelor trebuie să coopereze în acelaşi timp cu prim-ministrul, cu şeful comitetului operativ şi cu ministerul responsabil de managementul profesional, a subliniat premierul.

La eveniment a fost prezent şi ministrul de interne Sándor Pintér şi ministrul resurselor umane, Miklós Kásler.

Şeful guvernului de la Budapesta l-a numit coordonator naţional al spitalelor pe Zoltán Jenei, care a fost directorul economic al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Somogy şi apoi managerul Universităţii de Ştiinţe din Pécs.

La ceremonia de numire, Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al premierului ungar a precizat: la 17 noiembrie Guvernul Ungariei a decis printr-un decret înfiinţarea Direcţiei Generale Naţionale a Spitalelor.

Aceasta este un organism susţinut din bugetul central, care se subordonează ministrului sănătăţii şi este condus de coordonatorul naţional al spitalelor.

Potrivit legii, în timpul stărilor de alertă, această direcţie este condusă de către şeful comitetului operativ, adică de ministrul de interne, a explicat Bertalan Havasi.