Viitorul lui Ronaldo în Arabia Saudită, sub semnul întrebării. Al-Nassr a bifat încă un meci fără starul portughez

Viitorul lui Ronaldo în Arabia Saudită, sub semnul întrebării. Al-Nassr a bifat încă un meci fără starul portughezCristiano Ronaldo. Sursa foto: Captură video Youtube

Cunoscutul fotbalist Cristiano Ronaldo nu a evoluat pentru echipa Al-Nassr în ultimele două meciuri, ridicând semne de întrebare cu privire la viitorul său în Arabia Saudită. Al-Nassr a obținut o victorie importantă, 2-0, în fața echipei Al-Ittihad, grație golurilor marcate în finalul partidei de fostul atacant al Liverpoolului, Sadio Mane, și de Angelo Gabriel.

Ronaldo, nemulțumiri legate de modul în care este condus clubul

În timpul meciului, un grup de suporteri ai echipei gazdă și-au arătat susținerea pentru Ronaldo, afișând pancarte galbene cu numele și numărul său, 7, în minutul 7.

Ronaldo, în vârstă de 41 de ani, nu a jucat nici în victoria cu 1-0 obținută împotriva echipei Al-Riyadh, luni. Publicația portugheză A Bola a raportat că atacantul a refuzat să evolueze, nemulțumit de modul în care clubul este condus de Fondul de Investiții Publice din Arabia Saudită (PIF).

Viitorul starului în Emiratele Arabe, sub semnul întrebării

Liga Pro din Arabia Saudită a declarat pentru BBC Sport că Ronaldo „a jucat un rol important în creșterea și ambițiile clubului”, dar a subliniat că „niciun individ, oricât de important ar fi, nu poate lua decizii care depășesc competența propriului club”.

Ronaldo s-a alăturat echipei Al-Nassr după plecarea de la Manchester United în decembrie 2022, devenind cel mai bine plătit fotbalist din istorie, cu un salariu anual de 177 de milioane de lire sterline. Clubul, care a câștigat 10 titluri în Liga Pro din Arabia Saudită, a descris transferul drept „un moment istoric”. Totuși, de la sosirea sa, Ronaldo a câștigat doar Cupa Campionilor Cluburilor Arabe în 2023. În iunie 2025, atacantul a semnat un nou contract pe doi ani.

Ronaldo, atras în Arabia Saudită cu un salariu uriaș

Atât Al-Nassr, cât și Al-Hilal – cel mai de succes club din Arabia Saudită, cu 19 titluri de campion – sunt controlate de PIF, care deține și Newcastle United. BBC Sport a relatat că transferul fostului coechipier de la Real Madrid, Karim Benzema, de la Al-Ittihad la liderul ligii, Al-Hilal, a fost principalul motiv al frustrării lui Ronaldo. Benzema, în vârstă de 38 de ani, a debutat spectaculos, marcând o triplă în victoria cu 6-0 asupra echipei Al-Okhdood.

În acest moment, Al-Nassr ocupă locul al doilea în clasament, la un punct în spatele liderului Al-Hilal, ambele echipe având 20 de meciuri disputate în sezonul curent.