VIDEO. Drumul pe care l-a ales văduva unui preot, mamă a trei copii.”Băieții au vrut să-mi demonstreze puterea lor”

VIDEO. Drumul pe care l-a ales văduva unui preot, mamă a trei copii.”Băieții au vrut să-mi demonstreze puterea lor”

În satul Sascut, din Bacău, toată lumea cunoaște povestea familiei Cerbu. În urmă cu doi ani, părintele Cerbu, respectat de întreaga comunitate și de credincioșii din parohia sa din Păncești a plecat „să slujească liturghia în Cer”, după cum spune soția sa. Urma să fie protopop, avea planuri pentru familia sa, însă o boală gravă l-a răpit de lângă ai lui chiar în ziua de Crăciun. Soția sa, Gabriela Cerbu, profesor de limba și literatura română la Școala Gimnazială din Sacut, a fost devastată de o durere pe care crede că nu o va depăși niciodată. A primit însă încurajări și putere de la cei trei băieți ai săi: Ștefan, în vârstă de 22 de ani, student la Teologie și gemenii Sebi și Alexandru, care o susțin cu tot ce e nevoie.

O ajută după puteri la treburile din gospodărie și din casă și își asumă responsabilitatea de a merge mai departe, chiar dacă familia lor a fost devastată de o tragedie. Au terminat clasa a VIII-a cu medii apropiate de 10 și se pregătesc intens să intre la un liceu teologic.

Cu lecțiile concepute astfel încât să fie interactive, atractive și să stimuleze memorarea, Naradix, platforma de educație remedială lansată de Narada, le-a fost de mare ajutor ca să devină din ce în ce mai buni. Au aflat despre acest sistem de învățământ digitalizat de la mama lor, voluntar Narada, care a dedicat timp și energie proiectului, tocmai pentru a ajuta cât mai mulți copii să-și transforme visurile în realitatea pe care o trăiesc zi de zi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe părintele Cerbu, „Dumnezeu l-a iubit prea mult și a vrut să fie acolo, lângă El”, povestește soția acestuia. Iar din urmă cu doi ani, de când acesta „slujește în Cer”, gemenilor Sebi și Alexandru le-a devenit clar ce profesia vor urma, aceeași ca și tatăl sau fratele lor cel mare, care speră să ajună paroh chiar la biserica unde a slujit părintele său. „Indiferent de vitregiile pe care ni le oferă viața, copiii, în general, ne dau lecții nou, adulților”, spune Gabriela Cerbu. Iar lecția gemenilor constă nu în vreun gest ieșit din comun, ci în eroismul de a-și asuma responsabilitățile de zi cu zi, în determinarea de a merge mai departe, de a rămâne constant la același nivel de performanță în ceea ce privește școala, în ciuda tragediei din familie.

„Copiii au fost mai puternici decât mine. De la ei am învățat să fiu puternică. M-au încurajat și împreună încercăm să depășim momentul. Învățăm unii de la alții să primim acea forță care să ne ajute să privim spre viitor. Băieții au încercat mai mult ca oricând să-mi demonstreze mie, poate și lor, puterea aceasta de a merge mai departe. Într-o oarecare măsură, au încercat să-și demonstreze și lor că pot face față și pot să depășească orice moment”, mai spune mama gemenilor.

Din spusele Anei Elena Simionescu, diriginta gemenilor, Sebi și Alexandru chiar au reușit să realizeze ce și-au propus. Cei doi băieți în vârstă de 15 ani au obținut rezultate excelente la Evaluarea Națională și au terminat clasa a VIII-a în topul celor mai buni elevi. Trauma din viața personală putea fi intuită din starea de spirit, însă rezultatele la învățătură au rămas la cel mai înalt nivel. „Cunoscându-i mai bine am observat starea lor care, bineînțeles, nu avea cum să fie aceeași, dar în același timp, i-am văzut foarte puternici și cu zâmbetul pe buze, atât cât s-a putut. Iar la note s-au menținut la fel și după această traumă prin care au trecut”, povestește diriginta.

Nivelul constant de performanță la învățătură al băieților se datorează pregătirii suplimentare de acasă, completat cu informațiile pe care le-au asimilat prin înscrierea pe Naradix, proiect din care a făcut parte și mama lor. „Naradix a fost o adevărată provovare. Am încercat să echilibrez într-o oarecare măsură misiunea mea de mamă cu cea de profesor la clasă și să-mi dedic timp și pentru Narada. Sunt mamă și pentru copiii mei, dar și pentru copiii de la școală și atunci când vreau să fac un lucru de calitate, caut cea mai bună soluție ca să-mi iasă acel lucru. Într-adevăr, am muncit din greu, dar am făcut-o cu mult drag”, spune Gabriela Cerbu.

În acest moment, 10.000 de copii sunt deja înscriși pe platforma de educație remedială și beneficiază de lecțiile concepute de Gabriela Cerbu alături de 40 de profesori și 80 de voluntari. Înscrierile pe platforma de educație digitală lansată de Narada sunt încă deschise și orice copil, din orice colț al țării poate participa la webinarii. Până acum au fost susținute 85. Pentru ca aceste cursuri să aibă loc, inițiatorii proiectului fac apel la români să doneze 2 euro pe lună, cu un sms la 8845 cu textul „ELEV”, pentru a putea sprijini copiii să recupereze materia pierdută în pandemie, să lupte împotriva abandonului școlar sau să investească în performanță.