VIDEO. La 2 ani, fiica Alessandrei Stoicescu o moștenește în toate. Sara Maria vorbește la fel de mult ca știrista

VIDEO. La 2 ani, fiica Alessandrei Stoicescu o moștenește în toate. Sara Maria vorbește la fel de mult ca știrista

Alessandra Stoicescu și soțul ei, Sergiu Constantinescu , sunt de-a dreptul fascinați de fiica lor, Sara Maria. La doar doi ani, pe care i-a împlinit în luna iulie, micuța este la fel de vorbăreață ca mama ei. Dacă jurnalista credea că nimeni din familie nu o poate întrece la arta discursului, mitul a fost spulberat în momentul în care fiica ei a început să spună primele cuvinte.

Se știe că fetițele sunt mai precoce atunci când vine vorba de primele cuvinte, însă Alessandra Stoicescu nu se aștepta ca la doi ani să poarte adevărate discuții cu fiica ei.

VEZI GALERIE FOTO Poza 1/11

Conform surselor noastre, prezentatoarea Observatorului de la Antena 1 abia mai ține pasul cu Sara, care este la vârsta la care pune o sumedenie de întrebări pe minut, este foarte curioasă și își pune părinții să îi explice despre tot felul de lucruri care o înconjoară. Acest lucru nu poate decât să-i bucure pe Sandra și Sergiu, însă uneori rămân șocați de răspunsurile pe care le primesc de la fiica lor.

Ne puteți urmări și pe Google News

E cea mai vorbăreață de la grădiniță

Tocmai de aceea s-au și gândit să o dea deja la grădiniță. Micuța este atât de sociabilă încât nu-i ajung doar discuțiile cu părinții, ci oprește oamenii pe stradă și intră în conversație cu ei. Chiar zilele trecute, știrista a postat un filmuleț în care micuța purta o conversație cu niște pescari. Sara era curioasă dacă pescuiesc la mămăligă și ce pește au prins. Aceleași surse ne-au povestit că la fel de curioasă este și la grădiniță, acolo unde îi aliniază pe colegii de grupă, iar în pauze sau la activitățile în aer liber merge să-i caute pe copiii mai mari decât ea pentru a se juca cu ei.

Au sărbătorit Sfânta Maria într-un cadru intim

Dacă de ziua ei de naștere, la finele lunii iulie, părinții i-au pregătit o petrecere și au copleșit-o cu cadouri și tort, ieri, de Sfânta Maria, au preferat să o sărbătorească într-un cadru intim. Pentru că poartă și numele de Maria, părinții au ținut să imortalizeze acest moment doar printr-o ședință foto, fără tort, cadouri sau petreceri pompoase.