VIDEO/ Cristina Cioran și-a serbat ziua de naștere departe de fiica ei. A dat o petrecere cu prietenii și viitorul soț

VIDEO/ Cristina Cioran și-a serbat ziua de naștere departe de fiica ei. A dat o petrecere cu prietenii și viitorul soț

Sâmbătă, Cristina Cioran a împlinit 44 de ani, și, deși fiica ei este ținută în continuare la incubator în maternitatea Spitalului Municipal, prezentatoarea TV și-a serbat ziua de naștere alături de viitorul soț, Alexandru Dobrescu, și o gașcă destul de numeroasă de prieteni. Din fericire, Cristina trece foarte relaxată peste perioada de lăuzie, nu ca multe mame care sunt aproape depresive în cele 40 de zile de după naștere.

Pe 18 iulie, actrița a născut prematur, la doar 29 de săptămâni, o fetiță care a primit numele de Ema și care este ținută la incubator pentru următoarele două luni. La o săptămână distanță, Cristina Cioran a fost externată din spital lăsând-o pe fiica ei în grija cadrelor medicale de la Spitalul Municipal.

VEZI GALERIE FOTO Poza 1/12

Dacă alte mame, aflate în aceeași situație, cel mai probabil s-ar fi închis în casă sau ar fi așteptat pe holurile spitalului până ar fi putut să-și ia acasă bebelușul, Cristina Cioran trece mai ușor peste nefericitul eveniment. Ba chiar cu zâmbetul pe buze, sărbătorind alături de prieteni.

Ne puteți urmări și pe Google News

Extrem de activă pe partea de distracție, Cristina Cioran a dansat cu câteva zile înainte de o aduce pe lume pe fiica ei, într-un club de pe litoralul românesc, dar și după câteva zile de la externarea din spital. La petrecere au găsit-o și fotoreporterii EVZ. Îmbrăcată într-o salopetă larga, de culoare roz, care îi acopereau urmele sarcinii, Cristina Cioran și-a aniversat împlinirea celor 44 de ani, în fața magazinului pe care îl deține iubitul ei, Alexandru Dobrescu. Deloc afectată, prezentatoarea TV  s-a întreținut cu invitații, a răs alături de ei și chiar a dansat alături de viitorul ei soț.

A fumat încontinuu dintr-o țigară electronică

Deoarece în momentul de față nu poate să-și alăpteze fiica, Cristina s-a reapucat de fumat, ce-i drept doar țigări electronice, despre care se spune că au conținut redus de nicotină. Cât a ținut petrecerea aniversară, nici Cristina, nici proaspătul tătic nu păreau foarte afectați că nu sunt alături de micuța lor, fiind extrem de zâmbitori și relaxați.„Deocamdată încă este la incubator, va mai sta acolo pânî crește suficient ca să poată fi luată acasă. O voi putea vizita de două ori pe săptămână cu test COVID, o voi putea mângâia atât cât mi se va permite ca să nu îi pun în pericol viața”, a spus Cristina pe contul ei de Instagram.