Victor Ponta de la Bruxelles: "Aici, informaţiile transmise pe diverse căi au produs îngrijorare"
- Ana Zid ărescu
- 12 iulie 2012, 09:36
Chiar dacă se afla la Bruxelles, unde are o vizită oficială de două zile, premierul Victor Ponta şi-a făcut timp, aseară, să intervină telefonic la emisiunea "Ultima oră", unde a făcut declaraţii pe marginea referendumului.
Ponta a declarat, în acest sens, că "dacă mergem mai departe cu Traian Băsescu, practic nu ştiu ce se va întâmpla mai departe, cu ce guvern, cu ce majoritate parlamentară, ce va face Traian Băsescu cu România sau dacă prin demiterea preşedintelui Băsescu este un nou început şi se pune capăt unui regim de opt ani".
Cele mai importante declaraţii ale lui Victor Ponta:
- Sunt multe lucruri care au fost transmise spre Bruxelles în mod intenţionat sau pur şi simplu din greşeală, transmise deformat şi atunci e obligaţia mea, ca prim-ministru al României, să-i informez corect pe partenerii noştri, să le cer să ne evalueze corect, nu printr-o paralelă absolut incorectă şi necinstită, ca să folosesc un termen la modă astăzi, între România şi Ungaria, de exemplu, adică exact cei care l-au apărat (...)
- Aici, la Bruxelles, informaţiile care au fost transmise pe diverse căi au produs în mod legitim, după părerea mea, îngrijorare. În momentul în care se află ba că se arestează judecătorii de la Curtea Constituţională, era normal să vin să explic că nu e adevărat, până la chestii tehnice, că nu se publică în Monitorul Oficial deciziile Curţii Constituţionale, ceea ce e o altă mare minciună, motiv pentru care am adus de la Curtea Constituţională, foarte clar, că s-au publicat toate deciziile care au fost transmise până acum.
- Nimeni, niciodată în istoria Uniunii Europene nu s-a întâmplat ca un europarlamentar al unei ţări membre să ceară scoaterea ţării sale din Uniunea Europeană. Suntem un record european absolut prin solicitarea făcută de un europarlamentar român şi este normal ca oamenii să fie îngrijoraţi.
Premierul Victor Ponta se întâlneşte astăzi, în a doua zi a vizitei la Bruxelles, cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi cu cel al Comisiei Europene, José Manuel Barroso. Ieri, după discuţiile cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schultz, premierul a spus că executivul va organiza referendumul privind destituirea preşedintelui ţării respectând legislaţia şi luând în considerare decizia Curţii Constituţionale. CITIŢI ŞI:
- Comisia Europeană se reuneşte săptămâna viitoare, pentru a discuta situaţia din România
- Financial Times scrie despre Guvernul Ponta: "Un exemplu negativ pentru celelalte state din UE"
- Ponta: Referendum conform CCR. Jumătate din populaţie trebuie să meargă la vot pentru ca referendumul să fie valid