Victimă a câinilor comunitari. Un bărbat de 88 de ani a ajuns la spital cu răni grave
- Ramona Rotaru
- 2 ianuarie 2022, 23:26
Duminică după-amiază, un bătrân în vârstă de 88 de ani a avut parte de un incident șocant. A fost atacat de câinii maidanezi din oraș și a ajuns la spital cu răni grave. Bărbatul a fost transportat la o clinică de chirurgie plastică și reparatorie din Timișoara, unde a fost operat.
Duminică după-amiază, în jurul orei 13.00, un bătrân a fost atacat și mușcat de mai mulți câini maidanezi. Incidentul s-a petrecut pe o stradă din Reșița. Un echipaj al Serviciului de Ambulanță s-a deplasat la fața locului și a transportat victima, în vârstă de 88 de ani, o clinică de chirurgie plastică și reparatorie. Bărbatul avea mai multe răni grave.
Potrivit polițiștilor Municipiului Reșița, județul Caraș-Severin, incidentul a fost sesizat la numărul unic de urgențe 112. Bătrânul a fost atacat de câinii maidanezi pe strada Câlnicelului din oraș.
Bărbatul de 88 de ani a fost dus de urgență la o clinică de chirurgie plastică și reparatorie din Timișoara, unde a intrat în operație. Medicul care s-a ocupat de pacient a declarat că acesta a fost mușcat de 7 - 10 câini maidanezi.
„Plăgile erau mult prea complicate şi prea grave pentru a putea fi rezolvate cu posibilităţile tehnice pe care le are Reşiţa”, a spus medicul care l-a operat pe bătrân, duminică, la Antena 3.
Cadrul medical a precizat faptul că pacientul a fost adus cu o Ambulanță la clinică. Acesta era stabil hemodinamic, însă cu răni extrem de grave, care au necesitat intervenție imediată.
În urma incidentului, polițiștii au deschis o anchetă și efectuează verificări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Cadrele medicale recomandă persoanelor mușcate de animale să se prezinte la Urgențe
Incidente cu animale de companie sau cu cele maidaneze se întâmplă destul de des. Tocmai din acest motiv, medicii recomandă să se apeleze la un specialist atunci când vorbim despre mușcături sau zgârieturi mai grave. Iată câteva cazuri în care trebuie să ne prezentă de urgență la spital:
- Când plaga este la nivelul feței, membrelor sau în regiunea articulațiilor;
- Când sângerarea nu se oprește la 10 minute după aplicarea primului ajutor;
- Când rana este adâncă, pe o suprafață întinsă sau severă;
- Când animalul care a cauzat rana este sălbatic/maidanez sau are un comportament suspicios;
- Când zona afectată începe să devină roșie, umflată și caldă la atingere, cu dureri accentuate;
- Când persoana afectată are un sistem imunitar slăbit;
- Când persoana afectată nu este vaccinată împotriva tetanosului.