Vestul sălbatic. Țiganii din clanul Petrovici își fac dreptate cu pistolul Glock în mână și scapă
- Georgeta Petrovici
- 15 august 2018, 09:09
Străzile Timișoarei s-au transformat, luni seara, în scene de o violență extremă. După ce șoferii a două SUV-uri BMW s-au urmărit și s-au șicanat în trafic, când au epuizat manevrele de intimidare, la miexul nopții de luni spre marți, în fața Spitalului Județean, unul a scos pistolul, un Glock încărcat cu cartușe de 9 mm, și a tras după celălalt. Numai o minune a făcut ca niciunul din cele trei focuri să nu îl nimerească. După ce a fost reținut 24 de ore de polițiști, astăzi dimineață pistolarul a fost lăsat să plece acasă, deoarece procurorul care anchetează cazul a considerat că acesta nu reprezintă un peiorcol public, neagreând propunerea oamenilor legii de a-l prezenta instanței în vederea arestării preventive.
Protagoniștii sunt capii a două clanuri de țigani din Buziaș, Petrovici și Tomite. Iar disputa are legătură cu noul palat pe care Tomite și-l construiește în centrul orașului Buziaș. Mai exact, arată sursele EVZ, Petrovici vrea el locul de casă, care e poziționat ultracentral, și de aici a izbucnit întreg scandalul. Practic, așa cum arată și polițiștii, cearta dintre cei doi lideri de clanuri a început de sâmbătă, la scurt timp de la venirea în țară, din Italia, a lui Dobrin Petrovici. Bărbatul de 45 de ani a venit din străinătate înarmat, cu pistolul Glock pe care l-a folosit în altercație.
În cursul nopții de marți, polițiștii timișeni au reușit să pună mâna pe cel care a folosit arma și au găsit și cele trei cartușe rămase în urmă la Timișoara. Bărbatul a fost adus la audieri la sediul Biroului Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase, iar pe numele lui a fost deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere de armă letală fără drept, uz de armă letală fără drept, dar și contrabandă. De asemenea, polițiștii timișeni încearcă să identifice toate persoanele implicate în incident. Dobrin Petrovici a fost reținut pentru 24 de ore, iar marți ar fi trebuit să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Acest lucru nu s-a întâmplat, procurorul nefiind de acord cu propunerea.
Pistolarul nu este străin de arestul poliției. El e recidivist, de mai puțin de una an fiind eliberat din pușcărie, unde a ispășit o pedeapsă după ce, tot în urma unui scandal, a băgat furca într-un om. Victima, atunci, nu era de aceeași etnie cu el. În 2014, ceilalți membri ai clanului Petrovici, care își dispută supremația în orașul Buziaș, au linșat un tânăr de 30 de ani. Acesta a fost bătut până la leșin în fața sediului poliției, după ce le-a cerut să îi lase în pace iubita.