Vești bune în tot haosul acesta! Ce s-a descoperit, de fapt, despre varianta Omicron

Vești bune în tot haosul acesta! Ce s-a descoperit, de fapt, despre varianta Omicronsursă: pixabay

Noua variantă a virusului SARS-Cov-2 apărută joi în Africa de Sud a pus pe jar întreaga lume. Omicron este o tulpină care se răspândește destul de repede, iar conform primei imagini tridimensionale, ea prezintă mai multe mutații decât varianta Delta. Totuși specialiștii vin și cu vești bune.

Primul caz de infectare cu varianta Omicron a fost anunțat în cursul zilei de joi, în Africa de Sud. Noua tulpină s-a răspândit destul de repede, fiind anunțate cazuri de infectare și în alte state ale lumii. Specialiștii au transmis mai multe semnale de alarmă, iar autoritățile au impus restricții draconice. Cu toate acestea, duminică primim prima veste bună în legătură cu Omicron. Deși se răspândește extrem de rapid, ea nu prezintă forme grave.

Conform informațiilor oferite de medicul Angelique Coetzee, care conduce Asociația Medicală din Africa de Sud (SAMA), persoanele care au fost infectate cu noua tulpină a coronavirusului nu au dezvoltat forme grave, relatează duminică dpa, potrivit Agerpres.

Cadrul medical susține că, până în prezent, niciun caz de infectare cu Omicron din Africa de Sud nu a prezentat o formă gravă. Cei ai mulți pacienți se plâng de oboseală și dureri corporale. Totuși, cercetările efectuate pe noua tulpină sunt într-un stadiu incipient. Angelique Coetzee a precizat că doar 24% din populația de pe continentul african este complet vaccinată.

„Cei mai mulţi pacienţi se plâng de dureri în corp şi de oboseală, oboseală extremă şi acest lucru se întâmplă la persoane tinere, nu la persoanele în vârstă”, a mai spus ea.

„Aceştia au fost pacienţi care nu au fost internaţi direct în spital”, a precizat Coetzee.

Tulpina Omicron are simptome diferite față de celelalte variante COVID-19

Deși a venit cu o veste bună, medicul este îngrijorat în legătură cu efectele pe care noua variantă ar putea să o aibă asupra persoanelor în vârstă cu afecțiuni preexistente, precum boli de inimă sau diabetul.

Angelique Coetzee a mai precizat faptul că simptomele infectării cu Omicron cu neobișnuite, fiind vorba despre oboseală severă. Ea este prima care a avertizat cu privire la posibilitatea dezvoltării unei noi variante, atunci când la cabinetul ei medical s-au prezentat pacienți cu simptome ușoare, însă neobișnuite. Varianta Omicron a fost clasificată de Organizația Mondială a Sănătății drept o "variantă îngrijorătoare", care are un potențial de reinfectare mai mare decât al celorlalte variante.