Vești bune de la Ministerul Sănătății! Echipamente de milioane au ajuns în România
- Mihai Soica
- 7 aprilie 2020, 17:26
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a anunțat că un număr impresionant de echipamente medicale de protecție împotriva noului coronavirus au ajuns în ultimele două zile în România.
Astfel, avioanele militare au adus în țară echipamente de sute de mii de euro Inventarul acestora a fost făcut de Unifarm SA: 2 245 000 măști FFP2 și ochelari de protecție, 20.000 viziere, 300.000 combinezoane, din care 200.000 combinezoane speciale utilizate în secțiile de terapie intensivă (ATI), 923.000 mănuși latex, 114.000 mănuși vinil, 2.000.000 măști chirurgicale cu 3 pliuri și 36.000 tone dezinfectant pentru suprafețe.
Ministrul Sănătății a precizat că aceste materiale vor fi distribuite în cea mai mare urgență la spitalele din linia întâi, împotriva Covid19. “Aceste materiale sanitare și echipamente de protecție atât de necesare și așteptate de personalul medical vor fi distribuite începând din această noapte către toate unitățile sanitare din țară, cu prioritate către cele care sunt în prima linie de gestionare a cazurilor infectate cu noul coronavirus. Este o adevărată luptă comercială pentru achiziția materialelor sanitare și a echipamentelor pe piața internațională. Continuăm aprovizionarea, constant, și în perioada următoare”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.