VESTE DE MILIOANE pentru Grecia: Criza împrumuturilor s-a terminat!
- Raluca Florescu
- 9 aprilie 2014, 19:11
Mâine va avea loc un moment reper pentru criza financiară demarată în 2008. Grecia, cel mai afectat stat european, va putea din nou să se împrumute pe piețele financiare, printr-o emisiune de obligaţiuni cu maturitatea la cinci ani.
Grecia nu a mai accesat pieţele internaţionale după 2010, când randamentele cerute de investitori pentru a achiziţiona obligaţiuni greceşti au atins un nivel nesustenabil, ceea ce a precipitat intrarea ţării în criză, scrie Reters, citată de Agerpres.
Din 2010 şi până în prezent Grecia a emis doar certificate de Trezoreria cu maturitatea la trei şi şase luni.
Prin emisiunea pe cinci ani Grecia speră să strângă 2,5 miliarde de euro.
”Ne-am propus să strângem 2,5 miliarde de euro. Operaţiunea va fi un succes dacă cuponul va fi mai mic de 5,3”, a declarat un oficial grec care a dorit să-şi păstreze anonimatul.
Exclusă de pe pieţele financiare, Grecia a fost ţinută pe linia de plutire graţie unor împrumuturi în valoare de 220 miliarde de euro acordate de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
FOTO: Antonis Samaras, premierul Greciei