Veste bună pentru români! Anunț de ultimă oră legat de serviciile medicale post-Brexit

Veste bună pentru români! Anunț de ultimă oră legat de serviciile medicale post-Brexit

Începând cu data de 1 ianuarie 2021, potrivit prevederilor din Acordul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, cetăţenii români vor avea acces la serviciile medicale pe teritoriul țării.

De la 1 ianuarie 2021, cetăţenii români vor avea acces, potrivit prevederilor din Acordul de retragere a Marii Britanii din UE, la serviciile medicale pe teritoriul Regatului Unit, în baza prevederilor legislaţiei naţionale din această ţară, precizează joi CNAS.

Potrivit instituției, până la 31 decembrie 2020, cetăţenii români şi membrii lor de familie vor beneficia în Regatul Unit de acelaşi tratament care li se aplică în prezent tuturor cetăţenilor unui stat membru UE, respectiv legislaţia europeană privind libera circulaţie a persoanelor, pentru a putea locui, lucra sau studia în continuare în Regatul Unit.

De asemenea, resortisanţii britanici şi membrii acestora de familie vor beneficia în România de acelaşi tratament care li se aplică cetăţenilor unui stat membru UE, conform drepturilor care decurg din legislaţia UE privind libera circulaţie a persoanelor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Înregistrarea în EUSS, până la 30 iunie 2021

CNAS precizează că, după finalizarea perioadei de tranziţie, începând cu data de 1 ianuarie 2021, cetăţenii români care s-au înregistrat în noul sistem de înregistrare britanic (EU Settlement Scheme - EUSS) vor avea acces, potrivit prevederilor din Acordul de retragere, la serviciile medicale de pe teritoriul Regatului Unit, în baza prevederilor legislaţiei naţionale din Regatul Unit.

Înregistrarea în sistemul EUSS poate fi făcută până la data de 30 iunie 2021, cu condiţia ca persoanele interesate să se fi aflat pe teritoriul Regatului Unit înainte de data de 1 ianuarie 2021.

În conformitate cu Acordul de retragere, asiguraţii români vor beneficia de acces la servicii medicale în baza prevederilor legislaţiei naţionale din Regatul Unit, precum şi în baza prevederilor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială în vigoare.

În consecință, dreptul asiguraţilor români de a accesa prestaţiile corespunzătoare sistemului de asigurări de sănătate pe teritoriul Regatului Unit va fi acordat pe întreaga perioadă în care aceştia se află într-un context transfrontalier România - Regatul Unit, context iniţiat anterior datei de 31 decembrie 2020, în condiţiile prevăzute în Acordul de retragere, mai precizează instituția.

Cine plătește taxa de sănătate

Pe de altă parte, începând cu data de 1 ianuarie 2021, cetăţenii români care nu sunt beneficiari ai Acordului de retragere şi care se vor deplasa în Regatul Unit pentru mai mult de 6 luni trebuie să plătească taxa de sănătate pentru imigraţie (IHS), care le va permite să acceseze asistenţă medicală în Regatul Unit prin National Health Service (NHS).

Totodată, conform prevederilor din Acordul de retragere, resortisanţii britanici care au dreptul la rezidenţă legală pe teritoriul României vor avea acces, după finalizarea perioadei de tranziţie, la servicii medicale pe teritoriul României, în baza prevederilor legislaţiei naţionale şi ale prevederilor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială.