Editura Evenimentul si Capital

Un vecin de coşmar. Viața la Curte

Autor: | | 3 Comentarii | 6175 Vizualizari

Marta Paraschiv se născuse odată cu casa în care locuia şi, probabil, aveau să moară împreună,că doar nu era să le despartă fatalitatea. Taică-său, medic renumit prin anii ’40,căzuse în dizgraţia comuniştilor după ce soacra unui important om de partid îi murise pe masa de operaţie. Aşa că naţionalizarea l-a prins în puşcărie, iar moartea l-a luat tot de acolo, câţiva ani mai târziu.

Unica lui fiică- Marta Paraschiv, avea să înfrunte chinurile foamei şi ruşinea sărăciei alături de o mamă veşnic bolnavă şi cam proastă. Frumoasa lor casă, aşezată undeva în zona Dorobanţilor, a devenit sediu de miliţie.

Amintirile Martei din vremea aceea s-au pierdut odată cu memoria ei, dar un singur lucru nu va putea uita oricâte piedici i-ar pune bătrâneţea – noaptea aia geroasă, în care maică-sa a trezit-o şi, învelită în păturica moale a copilăriei, a părăsit casa fără să ştie când se va mai întoarce.

Comuniştii, în generozitatea lor, le-au oferit o cămăruţă de doisprezece metri pătraţi, cu bucătărie şi o baie pe care trebuia să le împartă cu alte patru familii. Aşa a trăit Marta Paraschiv până a terminat medicina şi s-a măritat.

La cutremurul din ’77 a rămas văduvă,iar lumea vorbea că de atunci niciun bărbat n-a mai atins-o. Privise mută şi liniştită mormanul de moloz şi fier ce-i zdrobise soţul, cu ochii stinşi de suferinţă şi disperare.

Revoluţia a prins-o pe culmile carierei. Guvernul liber ales voia să le dea oamenilor casele înapoi, iar pentru prima oară în viaţa ei, Marta Paraschiv s-a rugat la Dumnezeu să o ajute. După zece ani de la căderea comunismului, a intrat în casă. Cât de mult o transformase şi o urâţise vechiul sistem, nimic nu mai amintea de frumosul conac boieresc de altădată.

În anii ce au urmat, Marta a muncit ca un sclav să-i redea casei farmecul pierdut. Îi mângâia fiecare colţilor, lustruia toate bucăţile de lemn ale ferestrelor, pereţii parcă o strângeau cu afecţiune şi recunoştinţă.

Într-o seară târzie de mai, o maşină neagră a oprit în faţa porţii. Din ea a coborât un domn la vreo cincizeci de ani, însoţit de o femeie ce părea a-i fi soţie. Marta îi urmărea din spatele ferestrei, cu teama omului care nu ştie ce-l aşteaptă. Oare ce voiau străinii aceia? A aflat după câteva zile, când l-a întâlnit pe bărbat pe terenul vecin cu casa ei.

Exagerat de politicos, a abordat-o îndrăzneţ şi jovial :

• Bună ziua, doamnă, numele meu este Victor Paraschiv. Vom fi vecini, am reuşit să-mi recapăt casa familiei. Dacă m-ajută Dumnezeu într-o săptămână o dau jos şi...

• Cum s-o daţi jos? Doar nu vreţi să demolaţi o aşa mândreţe de casă? Numele meu este Marta Paraschiv, ca să ştiţi.

• E plină de carii şi mucegai, iar soţia mea suferă de astm. Sunt nevoit să o reconstruiesc din temelii. În plus, eu apreciez stilul mai modern, ăsta e deja învechit.

• Vă previn că am să mă opun demolării unei case care a fost construită cu preţul vieţii strămoşilor dumitale.

• Doamnă, să nu exagerăm. A construit-o tata împreună cu bunicul.

Marta a intrat în casă bombănind. A doua zi era deja la primărie ca să se intereseze cum de obţinuse individul acela autorizaţia de demolare. Funcţionarii de la urbanism o cunoşteau prea bine. Nu scăpase niciunul fără o plângere penală din partea ei, iar arhitectul şef tremura numai când îi auzea numele.

• Ce mai vrea nebuna asta?

• Zice că doreşte o audienţă.

• Să intre atunci.

• Doamnă doctor Paraschiv, cât mă bucur să vă revăd. Cu ce vă pot fi de folos?

• Vreau să ştiu de ce i-aţi dat autorizaţie de demolare numitului Paraschiv Victor, de la numărul 43.

• Sunteţi rude?

• E o ofensă domnule să pretinzi aşa ceva. Desigur că nu, e doar o nefericită potrivire de nume.

Arhitectul şef, un bărbat la vreo 60 de ani, mărunt şi îndesat, era genul de funcţionar public corupt până în vârful degetelor şi foarte temător. Avea un nas de câine blând,mare şi veşnic umed, pe care-l ascundea într-o imensă batistă.

• Adela, fă-i o copie doamnei doctor de pe actele de la numărul 43. Acum vă rog să mă scuzaţi, mă aşteaptă domnul primar.

Între timp, vecinul începea să îşi aranjeze şantierul. Cu fruntea strivită de fereastră, Marta observa orice mişcare. Nici nu se aşezaseră bine muncitorii cu ciocanele în mâini, când o echipă de la inspectoratul de stat în construcţii a hotărât întreruperea lucrărilor. Victor Paraschiv a primit o înştiinţare prin care i se aducea la cunoştinţă că nu a afişat la loc vizibil panoul de identificare, tăbliţa aia pe care se scrie denumirea şi adresa, numele beneficiarului,autorizaţia şi altele.

• Ieri dimineaţă era aici, şefu, se apărau muncitorii. Probabil a furat-o cineva.

Primele imagini din interior noii Catedrale! Altar poleit in aur, fantani arteziene, lifturi de 105.000.000 euro!

Pagina 1 din 2

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI