Cum se va desfășura Taina Spovedaniei. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, vine cu detalii

Cum se va desfășura Taina Spovedaniei. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, vine cu detalii Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EEC

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, a venit cu precizări legate de schimbările aduse la Taina Spovedaniei. Decizia Sfântului Sinod de a face aceste modificări a venit după scandalul legat de preotul Visarion Alexa.

BOR a venit cu noi reguli în ceea ce privește Sfânta Taină a Spovedaniei. În acest context, Vasile Bănescu a ținut să sublinieze anumite aspecte importante pentru credincioși.

Taina Spovedaniei trebuie să fie dominată de delicatețe

Purtătorul de cuvânt al BOR a precizat că există anumite aspecte care contează foarte mult în relația duhovnic-credincios. El a susținut că această relație trebuie fondată pe încredere deplină și delicatețe.

Acestea reprezintă cuvinte cheie, întrucât a Sfânta Spovedanie nu avea de-a face doar cu un om îngenuncheat, ci cu un suflet îngenuncheat, spune Vasile Bănescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

„E vorba de persoane care vin în faţa preotului duhovnic într-un context unic în registru omenesc, acela de a-şi deschide sufletul, dar faptul acesta, pentru că o fac nu neapărat în prezenţa unui om, deşi duhovnicul este martor, ci în faţa lui Hristos. De aceea se recomandă ca spovedania să fie făcută în biserică, ca orice taină a bisericii şi în faţa icoanei Mântuitorului, care, aşa cum se spune într-o rugăciune nevăzută de faţă”, a precizat Bănescu.

Vasile Bănescu, clarificări despre Taina Spovedaniei

Totodată, Vasile Bănescu a precizat că e foarte important cuvântul delicatețe, având în vedere că spovedania este un act de deschidere a unui suflet omenesc. De asemenea, importantă e delicatețea, maturitatea spirituală duhovnicească a preotului credincios.

În plus, trebuie să-l simțim pe preotul din fața noastră, spune Bănescu, ca pe un tată, ca pe un om capabil să asculte cu intensitate și care nu trebuie să pătrundă în sufletul omului fără delicatețe.

„Este vorba despre o problemă care ţine de profunzimea insondabilă a sufletului omenesc. Nu putem pătrunde în acest suflet împotriva voineţei celui care vine să se spovedească. El trebuie ascultat şi doar ajutat”, a mai adăugat Vasile Bănescu, în exclusivitate la Antena 3 CNN.

BOR, schimbări majore la Sfânta Spovedanie

Sfântul Sinod a decis să facă o serie de schimbări în modul în care se va desfășura Taina Spovedaniei. Modificările au venit în contextul în care mai multe femei l-au acuzat pe preotul Visarion Alexa de agresiune sexuală.

O altă hotărâre luată de Sfântul Sinod se referă la instituirea Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”, pentru ierarhi, clerici și mireni. De asemenea, au fost reconfirmate condițiile înscrierii la doctoratul în Teologie. În același timp, Sfântul Sinod a aprobat mai multe propuneri ale Comisiei pastorale, monahale și sociale. Acestea se referă la Spovedanie și duhovnicie.