Valeriu Zgonea, fostul președinte al Camerei Deputaților, a primit o excursie la Viena drept mită

Valeriu Zgonea, fostul președinte al Camerei Deputaților, a primit o excursie la Viena drept mităsursa foto. EVZ

Consilierul judeţean Dumitru Dobrică a plătit în 2013 o excursie la Viena şi bilete la concerte pentru Valeriu Zgonea şi actuala soţie în schimbul sprijinului pentru numirea fiicei sale într-o importantă funcţie publică, potrivit rechizitoriului prin care fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

"Numitul Dobrică Dumitru a organizat, pe cheltuiala SC (...) SA Pătârlagele, pentru inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan şi concubina sa, o excursie de 4 zile la Viena, în intervalul 16.05.2013 - 19.05.2013, suportând inclusiv contravaloarea unor bilete la concerte susţinute de (...) şi (...), excursie contractată prin intermediul SC (...) SRL Buzău. (...) În vederea disimulării plăţii sejurului pentru inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan, numitul Dobrică Dumitru i-a cerut (...) să întocmească separat o factură pe numele acestuia, pe care de altfel numitul Dobrică Dumitru a achitat-o personal în numerar, iar concubina sa a fost înscrisă pe o altă factură emisă pentru SC (...) SA cu explicaţia 'prestări servicii'", se arată în rechizitoriu.

Conform aceleiaşi surse, factura a fost întocmită în favoarea unei societăţi comerciale, cu scopul de a putea deduce ulterior cheltuielile.

"Despre programul sejurului, numitul Dobrică Dumitru a informat-o telefonic pe (...), acesta precizând ca inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan are la Viena şi o întâlnire oficială cu nişte ambasadori. (...) De altfel, articolele de presă de la acel moment confirmau participarea inculpatului Zgonea Valeriu Ştefan la concertul (...) de la Viena legat de o vizită oficială a inculpatului", se mai menţionează în rechizitoriu.

Valeriu Zgonea, preşedinte al Camerei Deputaţilor la data faptei, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de trafic de influenţă într-un dosar instrumentat de procurorii Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada iulie 2012 - aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi, totodată, vicepreşedinte al PSD, Zgonea a acceptat promisiunea făcută de inculpatul Dumitru Dobrică, consilier judeţean, privind primirea de foloase necuvenite pentru sine, în schimbul influenţei pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcţionari publici şi a promis că-i va determina să numească într-o importantă funcţie publică o rudă a acestuia.

Ulterior, arată procurorii, Zgonea a primit de la Dumitru Dobrică foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna.

''La data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu - Ştefan, persoana respectivă a fost numită în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională, deşi nu avea pregătire de specialitate în domeniu. Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu - Ştefan, persoana respectivă şi-a păstrat funcţia la nivelul administraţiei publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcţia de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale'', precizează procurorii anticorupţie într-un comunicat.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii până la concurenţa sumei de 62.143 lei.

DNA menţionează că, în aceeaşi cauză, Dumitru Dobrică, consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Buzău în perioada iunie 2004 - decembrie 2013 şi administrator/acţionar al unei societăţi comerciale, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de menţinere a măsurii controlului judiciar şi a măsurii asigurătorii dispuse.

 

Ne puteți urmări și pe Google News