Valerii Moraru a anunțat când va ieși echipa Rapid din INSOLVENȚĂ

Valerii Moraru a anunțat când va ieși echipa Rapid din INSOLVENȚĂ

Valerii Moraru, patronul echipei din Grant, este optimisit și spune că sunt șanse mari ca giuleștenii să iasă din insolvență la vară.

Valerii Moraru a spus că procedura de insolvență merge mai bine decât se aștepta, iar la vară este foarte posibil ca echipa din Grant să iasă din situația delicată pe care a traversat-o în ultimii ani. De asemenea, basarabeanul a mai spus că se gândește chiar la o participare în cupele europene.

„Noi ne dorim şi pot spune că e posibil să ieşim din insolvenţă la vară, până să înceapă următorul sezon. Din punctul de vedere al procedurilor în momentul de faţă suntem peste aşteptări. Cu dosarele suntem destul de înaintaţi, să vedem cum decurg lucrurile şi la termenele următoare. Dar ar fi păcat de echipa asta să nu facem tot posibilul să ieşim din insolvenţă. Avem jucători valoroşi care zic eu că au demonstrat până acum şi chiar ar fi păcat să nu ne propunem obiective mai îndrăzneţe precum participarea în cupele europene", a spus Moraru pentru agenția Mediafax.