Val de donatori de sânge. E nevoie în continuare de grupele negative

Val de donatori de sânge. E nevoie în continuare de grupele negative

Apelul de acum câteva zile de a dona sânge, din cauza scăderii cu 25% a numărului de donatori în ultimele luni, a avut efect. Ieri dimineață, sute de persoane donaseră în București, însă e mare nevoie în continuare de grupe de sânge rare.

Ionela este o femeie robustă de 36 de ani, care e ușor speriată să nu îi fie rău după ce termină donarea. Are grupa A2 pozitiv și a venit deoarece a auzit de apelul public. “Nu vin mereu, dar când am aflat că este nevoie, am fost prezentă. O să încerc pe viitor să vin mai des.”

Tragediile care fac românii să își dea sângele

Nu toți cei prezenți sunt nou veniți. O tânără de 23 de ani stă întinsă și așteaptă să îi fie recoltat 400-500 de ml de sânge, cât se donează de obicei. La mâna stângă are deja un bandaj. Ne vorbește bucuroasă despre cei patru ani în care a donat. „Nu vin tot timpul, cam la patru luni, am donat și pentru anumite persoane, dar și pentru copii.” Mama ei a fost prima din familie care a făcut gestul, apoi tatăl, sora și, când a avut vârsta legală, a donat și ea prima oară.

Un alt tânăr a ajuns „client” al Centrului de Transfuzii după o poveste tragică prin care a trecut familia lui. Vărul soției a decedat după ce spitalul nu a avut suficient sânge, iar, în momentul în care a făcut rost, a fost prea târziu. Așa că a luat decizia să doneze periodic. Așteaptă perioada de refacere apoi iar donează. O face pentru cei care au norocul să fie în viață: „Dacă pot să o fac, de ce nu?”

Transfuzia, ultima soluție

Ieri dimineață, până la ora 10, donaseră deja 200 de persoane la Centrul de Transfuzii al Capitalei, de unde pleacă sânge către 60 de spitale de stat și private. “În București, avem o criză de sânge pentru grupele rare negative. În cazul unui transplant de ficat, grupele negative sunt foarte importante. Noi recomandăm ca ultimă soluție transfuzia de sânge. Dacă nu se poate regla nivelul hemoglobinei cu ajutorul medicamentelor, atunci și doar atunci se recomandă transfuzia”, spune directoarea centrului, Doina Goșa. Ea face apel la oamenii care au grupe rare de sânge (B negativ, AB IV pozitiv şi AB negativ): „Trebuie săși dea seama cât de importanți sunt și dacă nu pentru beneficiile donării sângelui măcar să se gândească la cei pe care îi ajută”.

În spitale, e nevoie de sânge mai ales la operațiile foarte complicate. „Se întâmplă ca atunci când avem programată o operație care presupune o cantitate mare de sânge să fie nevoie să o amânăm câteva zile până facem rost, însă, în general, ne descurcăm. Depinde și de cum te organizezi. E nevoie de sânge la operații diverse, de la cezariene la intervenții ortopedice”, afirmă managerul Spitalului Universitar din București, Cătălin Cârstoiu.

Analize gratuite și reduceri la transport

Donarea de sânge este un act voluntar, anonim și neremunerat. Sunt acceptate persoanele între 18 și 60 de ani, cu o greutate corporală în intervalul 50-100 de kilograme.

Donatorul are dreptul la o zi de repaos, posibilitatea efectuării unor analize gratuite (printre care cele pentru depistarea HIV sau a hepatitelor B și C), reducere de 50% la abonamentul pentru transportul în comun pentru 30 de zile și tichete de masă. Frecvența donărilor de sânge nu poate depăși cinci donări pe an pentru bărbați și șase donări pe an pentru femei, recomandă medicii.

Ne puteți urmări și pe Google News