Ce așteptați de la Noul An, 2019? sînt întrebat în aceste zile, în cadrul tradiționalelor politețuri de sărbători, cînd toată lumea simte nevoia să fie de treabă cu orice preț. Riscînd să-mi surprind cititorii, eu răspund că aștept de la 2019 să-mi aducă sezonul opt și ultimul din Urzeala tronurilor.

Ca în cazul tuturor operelor care mă pasionează , am văzut serialul într-o dublă ipostază. Ca spectator pur și simplu, furat de mersul acțiunii, și ca iscoditor profesionist al unei producții cinematografice, de la trucurile născocite de realizatori pentru a asigura ratingul pînă la conținuturile de idei. În această a doua ipostază am trecut pe hîrtie unele gînduri ivite din urmărirea celor șapte sezoane.

● Chiar dacă după șapte sezoane se simte deja oboseala tipică serialelor interminabile, ivită din istovirea personajelor și acțiunii, mersul înainte părînd tot mai mult o strofocare pentru a mai născoci ceva menit a lungi filmul, totuși, fie și prin invenția de scene spectaculoase, dar mai ales prin perspectiva Războiului cu Oștirea morților, Urzeala tronurilor rămîne un serial de excepție din seria meditațiilor pe seama politicii. Da, oricît ar părea de ciudat pentru un serial cu multe elemente mitice – Oștirea morților, Zidul, Insulele de Fier, Dragonii, Corbul cu trei ochi, Nepătații, Citadela, Preoteasa Focului, Învieri spectaculoase –, Urzeala tronurilor se remarcă înainte de toate ca producție politică. Despre realitățile care l-au inspirat, s-a scris mult, punîndu-se accentul pe epoca Regilor blestemați și pe Evul Mediu. În realitate, sursa de inspirație rămîne Istoria omenirii, văzută ca o eternă Bătălie pentru putere. Din toate epocile s-au luat fapte, atmosferă, personaje, intrigă pentru a se scrie un serial despre obsesia Puterii ca motor al Istoriei. Obsesia Puterii, înțelegînd prin asta obsesia de a pune mîna pe Putere și de a supraviețui la Putere, răspunde de toate crimele din Istorie, unele de o sălbăticie rară. Înaintea oricărui sentiment – de la cel de rubedenie pînă la cel de loialitate –, omul se definește în Istorie – sugerează filmul – ca un devorat de nevoia de putere, deseori peste nevoia de sex. Sînt și alte numeroase seriale axate pe adevărul Politicii ca lume necruțătoare, fără nici un reper moral. Nici unul n-are însă forța de convingere a Urzelei tronurilor. Explicația e dată de cruzimea funciară a lumii din serial. În serialele și filmele despre cinismul luptei pentru Putere, petrecîndu-se în lumea de azi, pierderea puterii poate fi cel mult o dramă ivită din frustrare. În Urzeala tronurilor, asta înseamnă moartea prin otrăvire, tăierea gîtului, arderea trupului, înjunghiere. Dar nu numai atît.

Înseamnă și cotropirea pămînturilor, violarea surorilor, înlănțuirea părinților. S-a spus că realitatea sugerată în privința asta e cea a Evului Mediu. Nimic mai greșit. Realitatea sugerată e și cea a Terorii staliniste, în hotarele căreia pierderea bătăliei pentru putere însemna plutonul de execuție pentru perdant și trimiterea în Gulag a familiei acestuia. Tot din Istorie se inspiră filmul și cînd descrie orbirea Reginei Cersei. Lumea vie e amenințată de pericolul fără seamăn al Oștirii morților, al Întunericului, al Forțelor Iernii. Sînt, cum s-a întîmplat cu Fascismul, personaje precum Jon Snow, care intuiesc rapid primejdia Întunericului și se zbat dramatic să avertizeze asupra acestuia. Sam, ajuns în Citadelă, încearcă zadarnic să-i convingă pe ceilalți învățați de primejdia Oștirii morților.

Explicațiile sugerate de serial se constituie într-o formidabilă lecție de Istorie. E vorba în primul rînd de incapacitatea omului de a-și imagina ce poate fi mai rău. Ca să-i convingă pe cei din Wasteros de ce înseamnă Oștirea morților, Jon Snow e nevoit să aducă un mort hidos. Chiar și atunci el nu reușește s-o convingă pe Cersei, roasă de cancerul Puterii, continuînd să joace mărunt în fața unui pericol pentru întreaga omenire. Cersei se bazează pe insularitatea Wasterosului, sugestie puternică a situației Americii în fața pericolului fascist. În Nordul cel mai amenințat de Oștirea morților putem recunoaște Rusia lui Stalin în fața Germaniei fasciste.

O mare lecție de politică a Serialului e dată de ce i se întîmplă lui Cersei, Regina Mamă, în cazul Vrăbiilor. Vrăbiile sînt personaje fanatice, amintind de Inchiziție, care crează un mecanism zis și al ispășirii. Regina mamă apelează la Marele Vrăbioi, un fanatic șef, pentru a o vîrî la pușcărie pe noră. Numai că Marele mecanism la care apelează ea pentru a-și lichida dușmanii se întoarce împotriva ei. Atenție tuturor creatorilor de Mecanisme ale Terorii! Mecanismul e orb, fără sentimente. El prinde în rotițele sale dințate pe oricine, chiar și pe creatorii mecanismului.

2. Urzeala tronurilor e nu numai sîngeros, dar și cinic, asemenea vieții, evident. Greu de gîndit pentru mine că un personaj pozitiv, ca să mă exprim în termenii lui Nicolae Morar de pe vremea stalinismului cultural, precum Ned Starck, întruchiparea nobilelor condiții ale cavalerismului, putea fi ucis din primul sezon și că Rob Starck și mama lui să fie lichidați nu peste multe episoade. În schimb, cruzi, ticăloși, fără milă, precum bastardul lui Belloton, Regina, rigizi ca o bucată de fontă în fărădelegile lor, continuă să supraviețuiască și să ticăloșească de la un episod la altul. Serialele obișnuite pariază de la un capăt la altul pe unul sau mai multe personaje pozitive, simpatice telespectatorului, care se atașează de ele. Respectivele trec prin cele mai cumplite încercări preț de sezoane, din fiecare ieșind vii și nevătămate, potrivit propagandei creștine a Binelui care învinge Răul totdeauna. Dintr-un punct de vedere – cel al apropierii de telenovelă – clișeul e nimerit. Din punct de vedere al ațîțării care trebuie să definească un serial pentru a putea face rating, a aduce parale și prin asta a supraviețui într-o lume suprapopulată de seriale, cultivarea clișeului din icoane cu Binele învingător se dovedește catastrofală.

În Urzeala tronurilor nu există din punct de vedere al supraviețuirii preferați și nepreferați. În multe cărți dai peste scena în care mama sau nevasta sau amanta deplînge pe cel de pe catafalc invocînd nedreptatea lui Dumnezeu de a-i lua la el pe cei Buni. Ca niște Dumnezei care iau la ei pe cei buni procedează autorii serialului Urzeala tronurilor. Din punct de vedere al dispariției fizice nu există simpatici și antipatici. În orice moment, un personaj pe care pariaseși dispare cu gîtlejul retezat. Nepăsarea față de latura morală dă serialului tensiunea specifică răsturnărilor de situații. Dacă un personaj e preferatul ostentativ al creatorilor, atunci telespectatorul e sigur că va supraviețui, deși tot mai plicticos, de-a lungul întregului serial. Asta reduce din tensiunea polițistă, chiar dacă asigură vizionarea de telenovelă. Dacă nici un personaj nu e preferat, atunci orice personaj poate să moară și în aceste condiții telespectatorul se poate aștepta la orice.

Un alt meșteșug descoperit lesne după cîteva sezoane constă în șiretlicul trădării. Să nu ai încredere în nimeni – îi spune Degețel Sansei –, cu referire la lumea de la Debarcaderul Regelui, dar după opinia mea, cu referire la lumea din întreg serialul. Loialitatea, corectitudinea, respectarea legii morale fac personajele previzibile și prin asta plicticoase la un moment dat. Cum însă în Urzeala tronurilor personajele n-au – ca să zic așa – nici un Dumnezeu – în fiecare clipă te poți aștepta la o răsturnare de situație. Degețel lasă impresia unui loial față de Ned Starck. Spre uluirea telespectatorilor, în clipa confruntării cu Regele copil, Degețel e cel care-l imobilizează pe Ned. Familia lui Rob merge cu alai la nuntă. Nici un semn nu te previne că intră într-o capcană. Pînă la urmă e măcelărită. În lumea din serial nu există lege, nu există nimic sigur, nu există logică. În orice moment un personaj poate fi salvat de un gest neașteptat al unui alt personaj, în timp ce același personaj poate fi lichidat de cineva pe care paria ca prieten.

● Intriga de tip shakesperean, în bătălia pentru Putere, complicată și imprevizibilă prin efectele în planul vieții individuale, se petrece pe un fundal de mister a cărui conștiință se relevă din cînd în cînd. Personajele sînt prinse în confruntarea pentru putere, de cele mai multe ori confruntare pentru supraviețuire, dar din cînd în cînd, ele scapă cîte o vorbă despre Forțe, evenimente, pericole înfricoșătoare, pe cale de a veni, și a căror confruntare cere tării mult mai mari decît cele presupuse de urzeala tronurilor: Vine Iarna, vine Războiul, dincolo de Zid sînt dușmani misterioși. Prin Iarnă nu se înțelege un anotimp obișnuit, dintre cele frecventate de muritori în Istorie, ci o lungă perioadă, de mai mulți ani de frig și întuneric. Profitînd de iarna asta mitică,apar Umblătorii albi, ființe supranaturale, cu păianjeni cît cîinii. Cei care s-au născut vara, prin asta înțelegîndu-se un fel de intermediu de tip perioada interbelică, nu cred în existența Umblătorilor albi.

● Scenariștii au reușit performanța de a creiona personaje puternice din multe personaje condamnate în alte seriale să fie secundare, simple umbre pe pînza vremii. Complexitatea abisală a atîtor personaje dă imprevizibilitatea uriașă a întîmplărilor. Orice se poate petrece cîtă vreme fiecare personaj, chiar și cele aparent secundare, e dominat de patimi shakespeareene, de tării de caracter, de ambiții, de cinisme. Urzeala tronului își datorează succesul punerii la lucru a unui Adevăr:

Cea mai mare producătoare de tensiuni polițiste e firea omului.