Eduard Hellvig, despre activitatea SRI: Cartografiezi pe întuneric și speri să se potrivească imaginea
- Iulia Moise
- 26 martie 2025, 19:51
Eduard Hellvig. Sursa foto: _INQUAM_PhotosÎntr-o postare cu un ton confesiv și o notă de autoironie, Eduard Hellvig, fost director al Serviciului Român de Informații (SRI), oferă o perspectivă rar întâlnită asupra limbajului criptic folosit în cadrul serviciilor de informații. Mesajul a fost publicat astăzi pe rețeaua X (fostul Twitter), cu ocazia aniversării a 35 de ani de la înființarea SRI.
Hellvig, directorul SRI timp de aproape un deceniu
Hellvig, care a condus instituția timp de aproape un deceniu, își amintește primele sale întâlniri cu stilul birocratic și adesea obscur al documentelor interne din SRI, pe care îl descrie ca o „limbă română dar străină”.
El mărturisește că impactul inițial nu a fost legat de informații sensibile sau de dezvăluiri șocante, ci de modul în care erau formulate mesajele scrise: austere, abstracte și greu de înțeles pentru cineva neinițiat.
„Pentru cineva care nu a avut niciodată tangență cu serviciile de informații, limbajul acestora poate părea straniu și încriptat”, evidențiază Hellvig discrepanța dintre comunicarea directă și umană a angajaților din SRI în discuții și stilul distant și rigid în care sunt redactate rapoartele.
Limbajul serviciilor reflectă o prudență structurală
Fostul director oferă o interpretare subtilă a limbajului abordat in SRI: acest stil nu este întâmplător și nu reprezintă neapărat o barieră intenționată pentru „civilii” care, din când în când, ajung să conducă instituția. Mai degrabă, el reflectă o prudență structurală, dezvoltată în rândul ofițerilor, pentru care distincția dintre ceea ce „știu” și ceea ce doar „cred” este esențială.
Pentru cineva care nu a avut niciodată tangență cu serviciile de informații, limbajul acestora poate părea straniu și încriptat. Și în public, cumva firesc, dar și în notele și rapoartele de informare pe care le vehiculează zilnic.
Când am fost votat de Parlament director al SRI…
— Eduard Hellvig (@Eduard_Hellvig) March 26, 2025
„Știi sau crezi?” – o întrebare care, spune Hellvig, poate da fiori oricărui debutant din sistem. Serviciile nu operează cu probe, ca instanțele de judecată, ci cu ipoteze, scenarii, riscuri în devenire. „Cartografiezi pe întuneric și speri ca atunci când se aprinde lumina să se potrivească imaginea”, afirmă el metaforic complexitatea muncii de intelligence din SRI.
Hellvig, despre paralimbajul tehnic al SRI
Hellvig recunoaște că, odată ce cineva se integrează în această lume, chiar și un „liberal autentic” poate ajunge să adopte acest „paralimbaj” tehnic, învățând să aprecieze nuanțele, ezitările deliberate sau necesitatea de precizie, care adesea compromit claritatea.
Mesajul său se încheie cu o notă personală și festivă: „La mulți ani, SRI!”, subliniind că, deși anul a fost provocator pentru instituție, are încredere că aceasta „își va regăsi suflul de a sufla în cele 35 de lumânări”.