Unul dintre cei mai cunoscuți patroni din fotbalul românesc, amenințări cu pistolul în vestiar. Meciul care l-a scos din minți

Unul dintre cei mai cunoscuți patroni din fotbalul românesc, amenințări cu pistolul în vestiar. Meciul care l-a scos din mințipistol / Sursa Foto: Arhiva EVZ

Un patron care a făcut carieră în fotbalul românesc nu mai ținea cont de nimic atunci când echipa sa era învinsă. A rămas de pomină un episod în care jucătorii au fost amenințați cu pistolul

Andrei Cristea (38 de ani), fost fotbalist la FCM Bacău, Steaua sau Dinamo, a povestit câteva întâmplări trăite în perioada de glorie. El și-a amintit de începuturile ca jucător, la formația băcăuană, patronată la acea vreme de controversatul om de afaceri și politician, Dumitru Sechelariu. Decedat în 2013, ex-primarul Bacăului a fost o pată de culoare în fotbalul românesc și a anunțat la începutul anilor '90, atunci când a pătruns în fenomen că, echipa sa, numită Selena, va juca finală de Liga Campionilor.

„El (n.r. - Dumitru Sechelariu) a influența foarte mult urbea bacoviană, ca să zic așa. A creat o infrastructură bună pentru vremea respectivă. Era un centru de copii și juniori foarte bun. Acum stadionul este părăsit, în paragină totală. Odată cu căderea lui, cei de la primărie și-au luat mâna de pe echipă și fotbalul băcăuan nu mai reprezintă nimic în momentul de față. Mă doare sufletul când văd infrastructura din zona Moldovei. Iașiul merită un stadion nou, Galațiul merită și el mai mult”, a spus Andrei Cristea la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, de la gsp.ro.

Cum a intrat Dumitru Sechelariu cu pistolul în vestiar, la Bacău

Întrebat dacă Sechelariu venea cu punga de bani în vestiar, Cristea a povestit: „Da, pentru că așa erau vremurile! Așa se plăteau atunci jucătorii, nu existau conturi bancare.”

Celebru rămâne și un episod din 2001, atunci când Bacăul a retrogradat în liga secundă, după un baraj de pomină cu Farul. Ulterior, Sechelariu avea să-și cumpere locul în Liga I, de la Baia Mare.

„După o retrogradare într-un meci cu Farul. Eu eram copil, aveam 16 ani, nici nu mai rețin foarte bine lucrurile. A intrat în vestiar că am retrogradat după un meci netelevizat și începuse să ne amenințe pe toți. Era prost dispus, până la urmă a fost nașul tuturor și împăcându-se cu toată lumea. Ne-a amenințat cu un pistol după ce și-a făcut perechile de fini. Ha, ha, ha! Nu era un tip dușmănos, avea suflet mare”, a mai spus Andrei Cristea pentru sursa citată.