Unul dintre alimentele de bază se ieftinește cu 10%. Noul preț se aplică începând cu 1 mai 2023

Unul dintre alimentele de bază se ieftinește cu 10%. Noul preț se aplică începând cu 1 mai 2023 Sursa foto: Dreamstime.com

În ultimele luni, prețul alimentelor a crescut, însă acum au început să apară și vești bune. Unul dintre alimentele de bază se ieftinește de la 1 mai 2023. Guvernul a intervenit, iar românii vor plăti mai puțin cu 10% pentru acest produs. Prețul nu se va mai modifica în următoarele șase luni.

Vești bune pentru români. După scumpirile considerabile din ultimele luni, Guvernul a intervenit pentru a scădea prețul unui produs de bază. Acesta se va ieftini cu 10% începând cu 1 mai, iar noul preț nu va mai fi modificat în următoarele șase luni.

Petre Daea, ministrul Agriculturii, a discutat cu fermierii, procesatorii și retailerii legat de prețul laptelui. În urma negocierilor, autoritățile au intervenit. Ministrul a anunțat că prețul laptelui se va ieftini cu 10% începând cu 1 mai. Mai mult decât atât, oficialul a precizat faptul că prețul nu se va mai modifica în următoarele șase luni.

„Nu este normal ca laptele să iasă de pe poarta fermierilor cu prețul de 2 lei și să ajungă la consumatori cu prețul de 10 lei pe litru. Procesatorii vor reduce prețul cu 10% și tot cu 10% vor reduce prețul și retailerii”, a declarat Petre Daea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prețul laptelui va scădea începând cu 1 mai în toate magazinele din țară

În ultimele luni, prețul alimentelor de bază a crescut considerabil. Autoritățile au decis să intervină, iar premierul Nicolae Ciucă a spus că de această problemă se va ocupa Consiliului Concurenței. Oficialul a precizat că grija guvernanților este ca românii să aibă un trai decent și acces la produsele de bază.

„La nivelul Guvernului și al autorităților statului am făcut în aceste zile propria analiză și avem soluții pentru sprijinul fermierilor, al procesatorilor și pentru a ajuta piața laptelui, cu tradiție în România. Este important să optimizăm funcționarea întregului lanț de producție și distribuție, de la fermier până la raft, punând în centrul preocupărilor consumatorul român. Grija noastră este ca toți cetățenii români să aibă acces la produsele necesare pentru un trai decent”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, potrivit romaniatv.net.