În 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a anunţat puterile garante despre alegerea sa. Actul a stârnit entuziasmul tuturor românilor și a deschis porți spre o dezvoltare socio-politică.

Unirea Principatelor Române. Actul realizat la 1859 a reprezentat un rezultat firesc al dezvoltării istorico-politice a poporului român care parcurgea astfel etapa închegării unităţii sale naţionale, potrivit volumului ''Cuza Vodă'' (Marin Mihalache, Editura Tineretului, Bucureşti, 1967).Regulamentele organice cuprindeau, în urma cerinţelor opiniei publice, această dorinţă de unire într-un singur stat.

Unirea Principatelor Române. Alexandru Ioan Cuza, domn al țării

În deceniile care au urmat acestor documente programatice, ideea a fost asiduu susţinută, fiind în cele din urmă materializată. Dubla alegere de la 24 ianuarie 1859 a constituit un curajos act de independenţă, de evidenţiere a maturităţi politice şi de afirmare a unor înalte interese naţionale. Deopotrivă, actul Unirii a avut un puternic ecou în Transilvania, amplificând entuziasmul românilor.

În seara zilei de 24 ianuarie 1859, preşedintele Adunării a transmis printr-o telegramă lui Alexandru Ioan Cuza alegerea sa, în unanimitate, şi în calitate de domn al Ţării Româneşti. Primind telegrama cu bucurie, Alexandru Ioan Cuza s-a sfătuit cu Mihail Kogălniceanu, cu Manolache Costache Epureanu, Vasile Sturdza şi cu alţii, după care a declarat că primeşte cu mândrie şi recunoştinţă de a fi domn al Ţării Româneşti. Adunarea de la Bucureşti s-a întrunit să ia act de votul exprimat în sprijinul alegerii, iar toţi deputaţii au semnat o adresă prin care anunţau pe noul domn că numele său a fost ales cu unanimitate. Deopotrivă, Adunarea a adus la cunoştinţa Porţii Otomane faptul că fiind legal constituită a procedat, prin vot secret, la alegerea ''în toată liniştea, maturitatea şi buna rânduiala'' a lui Alexandru Ioan Cuza. Apoi, cerea a se da alesului ţării învestitura prevăzută de Convenţie, potrivit sursei citate anterior.

Promisiunile așteptate de români

Imediat după alegerea sa, domnul Moldovei şi al Ţării Româneşti s-a adresat puterilor garante, vorbindu-le despre unirea completă a Principatelor, pe care naţia română a voit a o întemeia, şi le ruga să consfinţească acest act măreţ, reprezentând realizarea celei mai scumpe şi mai statornice dorinţi a poporului român. Cu acest prilej, domnul noul ales declara că este lipsit de ambiţie personală şi că nu doreşte altceva decât binele ţării, aşa precum ea îl înţelege şi îl cere; va fi totdeauna gata de a se întoarce la viaţa particulară, fără a considera retragerea sa ca un sacrificiu, dacă se va hotărî aducerea pe tron a unui prinţ străin, adaugă sursa citată.

Unirea Principatelor Române. Dubla sa alegere reprezenta prin însăşi actul respectiv o mutare curajoasă punând Europa şi Puterile garante în faţa faptului împlinit, îndeosebi pentru că textul Convenţiei nu interzicea alegerea aceleiaşi persoane în ambele Principate. Sfătuită de Austria, al cărui ministru de externe îndemna ''să se protesteze cu toată tăria împotriva ilegalităţii faptului săvârşit'', Turcia amâna decizia de învestitură, căutând diferite pretexte.

Ministrul austriac a scris Londrei să nu uite faptul că recunoaşterea acestei duble alegeri ''va fi urmată de noi cereri''. Guvernul englez s-a arătat împotriva acestei alegeri. Ambasadorul englez la Poarta Otomană scria că cea mai bună soluţie ar fi ca Alexandru Ioan Cuza să fie lăsat să fie alesul Moldovei, dacă renunţă la tronul Ţării Româneşti. La Poarta Otomană exista, deopotrivă, temerea că, valorificând complicata situaţie europeană între marile puteri, domnul nou ales al celor două Principate ar putea proclama independenţa.

Unirea Principatelor Române. Capitol nou în istoria diplomației românești

Odată cu numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al celor două ţări începe un nou capitol în istoria diplomaţiei româneşti. Alexandru Ioan Cuza înlocuieşte reprezentantul Ţării Româneşti pe lângă Poarta Otomană, capuchehaia N. Aristarchi, care era ostil Unirii, cu un reprezentant din partea ambelor ţări, respectiv pe Costache Negri, cel care avea să fie un adevărat ministru de externe de reprezentare a intereselor româneşti pentru că la Constantinopol era nodul adevăratelor interese de afirmare externă.

Capuchehaia Moldovei la Constantinopol I. Photiades fusese demis din 17 octombrie 1858 de ministrul de externe al Moldovei Vasile Alecsandri, potrivit lucrării ''Reprezentanţele Diplomatice ale României'' (Volumul I 1859-1917, Bucureşti, Editura Politică, 1967). ''Nu se va şti niciodată îndeajuns, spunea francezul Baligot de Beyne, secretarul lui Alexandru Ioan Cuza, tezaurul de uitare de sine, de devotament şi de patriotism pe care Negri îl cheltuieşte în poziţiunea sa diplomatică, plină de curse, de înşelăciuni, de şiretenii ...'' Negri a ştiut să-şi facă aliaţi printre ambasadorii favorabili Unirii şi să folosească în interesul ţării intrigile dintre marile puteri europene, conform volumului ''Cuza Vodă''. Un alt rol important avea să îl joace, la Paris, poetul Vasile Alcsandri, acesta având relaţii în cercuri politice pariziene şi de gazetari influenţi. Alecsandri, cu experienţa sa de ministru de externe al Moldovei, propusese înfiinţarea unei agenţii diplomatice române la Paris, propunere primită cu entuziasm de domnitor.

Înconjurat de oameni implicaţi de talia lui Negri şi Alecsandri, dar şi de alţii cu extraordinare calităţi de diplomaţi iscusiţi, Alexandru Ioan Cuza avea să obţină pe plan externe o serie de succese diplomatice favorabile politicii sale pentru desăvârşirea Unirii. Poarta şi puterile garante au recunoscut statul naţional şi unitar român prin protocolul de la Constantinopol din 28 iunie 1864. Pentru purtarea acestor tratative, un rol exponenţial l-a îndeplinit Costache Negri, reprezentantul Agenţiei Principatelor Unite la Constantinopol, conform volumului ''Reprezentanţele Diplomatice ale României''.