La împlinirea a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, clopotele vor bate în toate bisericile parohiale ale Mitropoliei Basarabiei.
Mitropolia Basarabiei marchează 165 de ani de la Unirea Principatelor Române printr-un program special. ”Cu recunoștință, Mitropolia Basarabiei marchează aniversarea a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, un moment istoric definitoriu pentru poporul nostru.
La 24 ianuarie 1859, idealul național a fost încununat prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei și ca Domnitor al Ţării Românești la București”, a transmis Mitropolia Basarabiei print-un comunicat de presă.
Mitropolia Basarabiei. Program special pe 24 ianuarie
Ora 12:00. Va fi oficiată Slujba de Te Deum la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău. Alocuțiunea Mitropolitului Basarabiei și discursurile unor personalități culturale și intelectuale.
La nivel eparhial:
Slujbe de Te Deum în toate bisericile parohiale, schiturile și mănăstirile Arhiepiscopiei Chișinăului, în aceeași zi, începând cu ora 12:00. Clopotele vor fi trase timp de un minut la sfârșitul fiecărei slujbe:
”Aniversarea Unirii Principatelor Române și comemorarea făuritorilor acesteia nu doar sărbătoresc un moment istoric, ci și subliniază unitatea și demnitatea noastră națională. Această zi solemnă reprezintă un prilej de reflecție asupra trecutului glorios și un îndemn la menținerea unității și valorilor care ne definesc ca popor. Vă invităm cu căldură să vă alăturați sărbătoririi Unirii Principatelor Române în cadrul evenimentelor organizate de Mitropolia Basarabiei”.
Slujbe speciale și la Patriarhia Română
Și Patriarhia Română anunţă slujbe de mulţumire, cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, eveniment crucial din istoria poporului nostru, împlinire a unui ideal istoric încununat la Bucureşti prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei şi ca Domnitor al Ţării Româneşti.
Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală şi slujba de parastas în care vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon Rusailă al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi toţi cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române, va avea loc miercuri, de la ora 9.30. La ora 11:00 va fi oficiată slujba de Te Deum, urmată de cuvântul ierarhului slujitor.
Conform Legii 215/2016 privind ceremoniile oficiale şi Hotărârii Sfântului Sinod nr. 6.312/2022, ceremonialul religios va fi săvârşit de clerici, iar depunerile de coroane la monumente vor fi făcute de către autorităţile civile şi militare.
În ziua de 24 ianuarie 2024, ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de Te Deum în toate bisericile din Patriarhia Română. La sfârşitul acestei slujbe vor fi trase clopotele timp de un minut.
"Aniversarea Unirii Principatelor Române şi comemorarea făuritorilor acesteia constituie un act solemn care are menirea să menţină aprinsă candela unităţii şi demnităţii noastre naţionale", se arată în comunicatul transmis de Patriarhia Română.