Săptămâna trecută au fost puse în circuitul istoriografic românesc peste 1.000 de documente excepționale privind relațiile româno-maghiare. La inițiativa unui grup de profesori conduși de dr. Codrin Munteanu, au fost identificate și fotocopiate câteva sute de documente din Arhivele diplomatice al Ministerului de externe francez, referitoare la „Procesul optanților unguri”.
Titlul exact al opisului de documente, însoțite de un bun aparat critic și introductiv este „Procesul optanţilor unguri. Mărturii documentare din arhivele ministerului afacerilor externe al republicii franceze”.
Editori alături de dr. Codrin-Dumitru Munteanu, secretar general la MapN, doi renumiți profesori universitari dr. Dorel Buşe, dr. Daniel Ghiba, cadre didactice emblematice ale Universității Naționale de Apărare Carol I (UNAp). Două volume de 780 de pagini, impecabil editate de editura Stefadina.
De ce sunt importante aceste două volume, dincolo de prețuirea pe care o port celor trei semnatari? Mai ales acum de An Centenar! Trebuie să recunosc că nu stăpâneam acest subicet. Abia când în urma unei conferințe academice la Fundația Titulescu, profesorul Adrian Năstase – puteți spune orice despre el, dar este un om de cultură și iubitor de carte – mi-a oferit volumul reeditat anastasic al lui Constantin Cutcutache „Un mare conflict internațional: Optanții Unguri ai Transilvaniei și reforma agrară din România”. Carte publicata, prima dată, în 1931 cu prefața lui Titulescu.
O să încerc să explic în câteva rânduri, neacademice desigur pentru un colț de ziar, ce este cu Optanții aceștia. Termenul de „optanţi” i-a vizat pe acei locuitori de origine ungară, sau declaraţi unguri din Transilvania, care după Tratatul de la Trianon nu au acceptat cetăţenia română. În Transilvania vorbim de 367 de „optanţi“, care deţineau aproape 80 la sută din suprafeţele agricole şi de pădure. A urmat Reforma Agrară din 1921. În Transilvania au fost împroprietărite 539.694 de persoane, din care 369.000 de români şi 87.426 de unguri. Marii proprietari de pământuri din Transilvania s-au adresat instanţelor internaționale. După ce au refuzat cetăţenia română şi au optat pentru cea maghiară, au pretins să fie exceptaţi de la expropriere, solicitând sprijinul Ungariei şi al organizaţiilor internaţionale. Procesele au durat mult. Iată în 1923, la Tribunalul mixt româno-maghiar de la Paris existau 250 de procese agrare, pentru 130 de milioane franci aur; 2 procese ale arhiducilor Frederik şi Joseph, pentru 160 de milioane franci aur; 185 de procese ale funcţionarilor în valoare de 1.800.000 franci aur; 10 procese ale societăţilor de căi ferate, pentru 40 de milioane franci aur; 13 procese privind producţia de război, pentru 15 milioane de franci aur; 6 procese pentru blocarea argintului, în valoare de 120.000 franci aur; 9 procese pentru rechiziţii militare, în valoare de 433.000 franci aur; 9 procese diverse, pentru 388.000 franci aur; l proces pentru societatea de trafic al căilor ferate, pentru 700.000 lei şi 2.006.205 coroane aur.
Cu ajutorul genialului Nicolae Titulescu, România a câștigat procesele, dar a și plătit despăgubiri. Tribunalul Arbitral de la Paris a obligat Statul Român să plătească despăgubiri Ungariei şi optanţilor unguri, în aur. Prin Fondul Agrar, deschis la o bancă din Elveţia (la Basel), s-a plătit echivalentul a peste 100 tone de aur pur, de 24 carate.
Ei bine iată de ce este imprtantă această carte de documente. Prin grija profesorilor dr. Dorel Buşe și dr. Daniel Ghiba, care au dormit efectiv prin arhivele franceze și coordonarea dr. Codrin Munteanu putem explica lumii întregi că așa-zișii grofi, conţi, baroni, husari nu au dreptate în cererile lor aberante de revendicare. Statul Român (ca întotdeauna prost de bun) a plătit de mult ce avea de plătit. Așa că mai subțire de Centenar cu pământurile retraocedate. De câte ori se vrea retrocedarea? Să mai plătim odată?
Recomandările noastre
