Angela Merkel a primit Premiul pentru pace din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură. Fostul cancelar al Germaniei a fost lăudată pentru politica privind migranții din 2015.
Angela Merkel a fost recompensată de Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) pentru politica privind refugiații și migranții din 2015. Germania a primit peste 1,2 milioane de persoane în urmă cu aproximativ opt ani. Fostul cancelar german a primit premiul miercuri, 8 februarie, în timpul unei ceremonii organizate în Yamoussoukro, capitala Coastei de Fildeș.
Merkel a ținut un discurs după ce a primit Premiul pentru pace. Fostul cancelar a reamintit de noile probleme cu care se confruntă întreaga lume. Merkel a îndemnat ca toate conflictele să fie soluționate pe calea pașnică pentru că dialogul este „arma celui puternic, nu a celui slab”. Politicianul german a dedidcat premiul tuturor voluntarilor care i-au ajutat pe refugiați în apogeul crizei. Premiul a fost înmânat de directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay.
Directorul UNESCO, cuvinte de laudă la adresa fostului cancelar Angela Merkel
Azoulay a spus că Merkel a dat dovadă de curaj într-o perioadă în care mulți lideri europeni nu au vrut să primească refugiați. Fostul cancelar a primit cuvinte de laudă și din partea președintelui Uniunii Africane şi al Senegalului. Macky Sall a spus despre Angela Merkel că „este un om de stat şi umanitarist de excepţie”. Premiul UNESCO pentru Pace a fost înființat în 1989 și a fost acordat în fiecare an din 1991 încoace persoanelor sau organizațiilor care au făcut demersuri pentru asigurarea și promovarea păcii.
Primele persoane care au primit acest premiu au fost Nelson Mandela şi Frederik Willem de Klerk, imediat după anularea apartheidului în Africa de Sud. Prim-ministrul Etiopiei, Abiy Ahmed, a primit acest premiu în 2019 pentru că a făcut pace cu Eritreea, șara vecină. Totuși, a fost declanșat un războil civil doar un an mai târziu.
Pandemia de COVID-19 a oprit amânarea premiilor în 2020 și 2021. O mențiune specială a fost acordată activistei pentru drepturile omului Julienne Lusenge din Republica Democrată Congo. Lusenge a susținut victimele violenței sexuale din regiunea de est a țării sale. Premiul poartă numele lui Felix Houphouet-Boigny, fostul președintele din Coasta de Fildeș, informează Agerpres.