Un nou pasaj rutier suprateran se ridică în Capitală. Zona se află în plină dezvoltare
- Dragoș Lefterescu
- 18 septembrie 2024, 14:38
Un nou pasaj rutier suprateran se ridică în Capitală. Zona de sud a Bucureștiului se află în plină dezvoltare.
Un nou pasaj, la Apărătorii Patriei
Sectorul 4 din București continuă să fie un exemplu de administrație eficientă și orientată spre dezvoltare, printr-un nou proiect de infrastructură ce va transforma semnificativ traficul din zonă.
După succesul înregistrat cu Pasajul “Europa Unită”, un nou proiect major este pe cale să transforme zona de sud a Bucureștiului: construcția celui de-al doilea pasaj rutier suprateran.
Construit în zona Apărătorii Patriei, unde recent a fost inaugurat singurul patinoar din Bucureşti, va fluidiza semnificativ traficul din sudul Capitalei și va reprezenta un pas înainte în modernizarea urbană a Sectorului 4.
Sectorul 4 a devenit un model de bune practici
Administrația Sectorului 4, condusă de primarul Daniel Băluță, continuă să aducă schimbări pozitive prin proiecte de infrastructură inovative care îmbunătățesc viața comunității, iar construcția acestui nou pasaj este un exemplu elocvent de leadership modern și eficiență.
În ultimii ani, Sectorul 4 a devenit un model de bune practici pentru alte zone ale Capitalei, datorită modului în care reușește să atragă fonduri, să gestioneze proiectele și să livreze rezultate vizibile.
Situat într-o zonă intens circulată, noul pasaj suprateran ce va avea o lungime de 860 de metri, două benzi pe sens şi va traversa Şoseaua Berceni, dinspre Turnu Măgurele spre Sergent Ion Iriceanu, va veni în continuarea Pasajului “Europa Unită”, care a fost finalizat cu succes și a devenit un punct cheie pentru fluidizarea traficului din sector. Acest nou proiect va conecta eficient zonele principale de circulație, reducând aglomerația și scurtând timpii de deplasare.
Noul pasaj va fluidiza major circulația
Astfel, Sectorul 4 va contribui activ la îmbunătățirea mobilității în întreaga zonă de sud a Bucureștiului, oferind soluții moderne și eficiente pentru transportul rutier, iar odată finalizat proiectul, administraţia din Sudul Bucureştiului își va consolida reputația de administrație care investește în viitor și oferă soluții reale pentru dezvoltarea urbană.
Mai mult, finalizarea acestui pasaj va aduce multiple beneficii nu doar pentru locuitorii Sectorului 4, ci și pentru întreaga Capitală. Pe lângă reducerea ambuteiajelor și fluidizarea circulației, pasajul suprateran va contribui la îmbunătățirea calității aerului și la diminuarea poluării sonore, oferind în același timp siguranță sporită pentru pietoni și șoferi.
Un alt aspect esențial al acestui proiect este transformarea zonei din jurul Pasajului de la Apărătorii Patriei. Această arie va beneficia de un proces amplu de reamenajare, ce include crearea unor spații verzi extinse. Angajații de la “Totul Verde”, societate responsabilă cu întreținerea și dezvoltarea spațiilor verzi din Sectorul 4, vor transforma această zonă într-o adevărată oază de verdeață. Arborii, plantele ornamentale, spaţiile verzi și zonele de relaxare vor face ca acest perimetru să devină nu doar un nod rutier important, ci și un spațiu plăcut pentru locuitori și vizitatori.