Un nou început pentru F1. McLaren, vândută către fondurile din Orientul Mijlociu

Un nou început pentru F1. McLaren,  vândută către fondurile din Orientul MijlociuSursa foto: McLaren/Instagran

McLaren Racing, celebra echipă de Formula 1, a fost complet preluată de fondurile din Bahrain și Abu Dhabi, marcând o schimbare majoră în structura sa de proprietate. Zak Brown, CEO-ul echipei, a confirmat, într-o declarație pentru Bloomberg, că ultimele 30% din acțiunile McLaren au fost vândute către Mumtalakat din Bahrain și CYVN Holdings din Abu Dhabi.

McLaren a fost cumpărată de fondurile din Bahrain și Abu Dhabi

Zak Brown a făcut anunțul oficial în timpul unei declarații pentru Bloomberg, explicând că vânzarea restului de acțiuni a fost finalizată recent, după mai multe luni de negocieri intense. Mumtalakat (Bahrain) și CYVN Holdings (Abu Dhabi) au preluat complet controlul asupra McLaren Racing, care gestionează nu doar echipa de Formula 1, ci și cele de IndyCar și, din 2027, WEC (World Endurance Championship).

„Sportul este în flăcări — fiecare detaliu arată creștere: cererea pentru echipe, pentru curse, pentru sponsori,” a precizat Brown.

Brown a menționat, de asemenea, rolul Liberty Media în stabilizarea pieței F1, introducerea plafonului bugetar și sănătatea financiară generală a echipelor, toate acestea contribuind la atractivitatea investițiilor în acest sport.

Tranzacția totală a fost estimată la 4,1 miliarde de dolari

Tranzacția totală a fost evaluată la aproximativ 4,1 miliarde de dolari (3,05 miliarde de lire sterline), ceea ce face din McLaren una dintre cele mai valoroase echipe din Formula 1.

Formula 1

Formula 1. Sursa foto: https://www.facebook.com/Formula1

Preluarea completă de către Mumtalakat și CYVN Holdings deschide oportunități semnificative pentru dezvoltarea infrastructurii, tehnologii inovatoare și extinderea activităților internaționale.

Clasamentul McLaren în competiție

Piloții McLaren, Oscar Piasti(324 puncte) și Lando Norris( 299), sunt lideri în clasamentul piloților după cursa de la Baku. În clasamentul constructorilor, McLaren conduce detașat cu 623 de puncte, urmată de Mercedes (290) și Ferrari (286).

Zak Brown a subliniat că potențialul de creștere a echipei în Formula 1, menționând că actualul calendar include 24 de curse, dar există o cerere pentru creșterea numărului acestora. „Fanii vin în număr record, sponsori precum Mastercard sau Google se alătură, iar competiția e mai strânsă ca niciodată”, a conchis Brown.

Ne puteți urmări și pe Google News