Un nou avion a fost dat dispărut de pe sistemele radar ale Rusiei. Ce s-a întâmplat cu pasagerii

Un nou avion a fost dat dispărut de pe sistemele radar ale Rusiei. Ce s-a întâmplat cu pasagerii

17 persoane aflate la bordul unei aeronave au dispărut din atenția radarelor, vineri, în partea de vest a Siberiei. Autoritățile au reușit să depisteze avionul, ca urmare a mobilizării forțelor de ordine.

Alertă în Rusia, unde 17 pasageri aflați la bordul unei aeronave s-au aflat într-o situație delicată, după ce avionul a dispărut, vineri, de pe sistemele de radar care monitorizau cursa. Este vorba despre un avion Antonov AN-28, care se deplasa între localităţile Kedrovy şi Tomsk. Acesta a dispărut din atenția autorităților în partea de vest a Siberiei.

Toți pasagerii au supraviețuit

La bordul aeronavei date dispărute s-au aflat 17 persoane, dintre care 4 erau copii. În avion se mai aflau și trei membri ai echipajului. Autoritățile au semnalat dispariția de pe sistemele radar a avionului vineri, când a fost recepționat un semnal SOS, în jurul orei (locale) 17.00.

În urma mobilizării autorităților, aeronava a fost ulterior localizată, iar toți pasagerii se află în condiții de siguranță, potrivit ultimelor informații.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cum a avut loc incidentul. Daunele sunt majore

"Farul de urgență a aeronavei a dispărut (de pe sistemele radar)", a declarat o sursă pentru agenția de presă rusă TASS. "Sunt 17 persoane la bord, inclusiv 4 copii și alți 3 membri ai echipajului", a mai spus sursa.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, aeronava a fost localizată, însă daunele suferite sunt majore. Din fericire, nu a fost raportată nicio victimă umană, toți pasagerii supraviețuind evenimentului.

Tragedie aviatică. Alți 28 de pasageri și-au pierdut viața

Incidentul a avut loc după ce, în urmă cu mai puțin de două săptămâni, un avion Antonov AN-26 s-a prăbuşit în peninsula rusă Kamceatka în timpul unei aterizări în condiţii de vizibilitate slabă. 28 persoane aflate la bordul aeronavei și-au pierdut viața.

Un avion în care se aflau 28 de pasageri a dispărut brusc, la începutul lunii iulie, de pe radare în estul Rusiei. Echipele de salvare din Rusia au găsit trupurile victimelor avionului care s-a prăbuşit în Peninsula Kamciatka din Extremul Orientul rus, însă, din nefericire, nicio persoană nu a supraviețuit impactului.

„Un grup de 51 de salvatori continuă să lucreze la faţa locului la sol”, a anunţat într-un comunicat Ministerul local pentru Situaţii de Urgenţă, precizând că unul dintre trupurile găsite a putut fi identificat.

Avionul de linie al unei mici companii aviatice locale, cu 22 de pasageri şi şase membri ai echipajului la bord, a dispărut de pe radare, în timp ce se pregătea să aterizeze în oraşul de coastă Palana.

După mai multe ore de căutări în condiţii dificile din cauza vremii şi a geografiei terenului, echipele de salvare, pe jos şi în elicoptere, au localizat în cele din urmă locul în care s-a prăbuşit avionul.