Evenimentul Zilei > Actualitate > Situație gravă: un medicament strategic lipsește din spitale. Bolnavii de Covid 19 nu pot fi tratați. Un fost ministru al Sănătății a răbufnit
Situație gravă: un medicament strategic lipsește din spitale. Bolnavii de Covid 19 nu pot fi tratați. Un fost ministru al Sănătății a răbufnit

Situație gravă: un medicament strategic lipsește din spitale. Bolnavii de Covid 19 nu pot fi tratați. Un fost ministru al Sănătății a răbufnit

Florian Bodog, fost ministru al Sănătății, spune că din spitalele românești lipsește un medicament care a dat rezultate foarte bune împotriva noului coronavirus.

În timp ce Florian Cîțu pare mai degrabă interesat de lupta din interioruil PSD, foarte mulți români sunt lipsiți de un medicament care le-ar putea salva viața în fața bolii Covid 19.

„Cîțu și miniștrii săi alcătuiesc un guvern de politruci mincinoși și incompetenți, politruci care nu au niciun pic de empatie la adresa pacienților și pe care pur și simplu nu îi interesează suferințele și problemele bolnavilor și a familiilor acestora. Cîțu și politrucii săi din Guvern au alte priorități decât sănătatea românilor! Pe ei îi interesează doar lupta pentru putere din PNL și USR! Avem un guvern de criminali care se laudă că este pregătit pentru noul val de infectări, dar care în realitate nu este capabil să asigure nici măcar stocuri minimale din medicamentele necesare pacienților infectați cu COVID-19!”, a spus Bodog.

Medicamentul împotriva Covid 19

Fostul ministrul al Sănătății a dat exemplul Spitalului Județean Ploiești, unde lipsește medicamentul Tocilizumab.

”Un nou caz grav mi-a fost semnalat de la Spitalul Județean Ploiești, unde Tocilizumabul lipsește cu desăvârşire și din această cauză pacienții și aparținători acestora se zbat cu disperare pentru a găsi soluții prin care să depășească incompetența „autorităților”. Tocilizumabul este un medicament ce se administrează intravenos și este folosit în tratamentul artritei reumatoide, dă rezultate foarte bune și în tratarea pacienților cu COVID-19, mai ales în combinație cu dexametazona, un corticosteroid”, a mai explicat fostul ministru.

 

 

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: