Un joc de societate stârnește furia oamenilor. A câștigat marele premiu la Cannes anul trecut
- Andrei Pospai
- 24 ianuarie 2025, 11:04

Un joc de societate lansat recent a stârnit furie și indignare în Italia. „La Famiglia - Marele război al mafiei” simulează conflictele dintre familiile mafiote din Sicilia anilor '80. Jocul are inclusiv pioni care simbolizează „maşini-capcană”.
Familiile celor uciși de mafie în acea perioadă au reacționat vehement.
„Nu înţeleg cum cineva s-a putut gândi la un astfel de joc, care nu ţine cont de sentimentele rudelor celor care şi-au pierdut viaţa în slujba statului. Mafia a adus numai moarte Siciliei şi Italiei”, a declarat sora judecătorului Giovanni Falcone, ucis de mafie.
Ea a adăugat că „acest joc ofensează memoria tuturor celor care au contribuit la eliberarea Siciliei”, transmite Le Figaro.
A câștigat marele premiu
„La Famiglia - Marele război al mafiei” este un joc de societate produs de compania germană Boardgame Atelier. A câştigat premiul L'As d'Or 2024 la Cannes, fiind desemnat cel mai bun joc de societate al anului.
Fiecare jucător reprezintă o familie mafiotă care încearcă să preia controlul asupra Siciliei prin mijloace violente.
După ce a fost tradus în italiană, jocul a provocat indignare în rândul victimelor mafiei siciliene.

La Famiglia - Marele război al mafiei
Victimele Mafiei
De-alungul anilor, confruntările dintre familiile mafiote siciliene s-au soldat cu peste 1.000 de morţi. Multe dintre victime nu aveau nicio legătură cu clanurile.
Judecătorul Giovanni Falcone şi colegul său, Paolo Borsellino, au fost uciși după explozia unei mașini-capcană, în 1992. Atacul a fost ordonat de unul dintre capii mafiei de la acea vreme, Totò Riina.
Un deputat al partidului Forza Italia a spus că „este inacceptabil ca un fenomen criminal, plin de violenţă şi suferinţă, să fie transformat într-un joc de societate".
Cum se apără creatorul jocului
Maximilian Maria Thiel, creatorul jocului, spune că nu a intenționat să ofenseze victimele mafiei siciliene
„Îmi pare rău dacă cineva s-a simţit ofensat de acest joc, dar nu asta a fost intenţia noastră. În acest joc, doar mafioţii se omoară între ei, aşa că nu văd care este problema”, spune creatorul jocului.