
Sursă foto: Vasile Arcanu Facebook
În timpul ceremoniei de botez, un fenomen neprevăzut a însoțit momentul, a început o ploaie ușoară. PLoaia din timpul slujbei, a fost percepută de participanți ca o binecuvântare simbolică.
„Am săvârșit Taina Sfântului Botez cu multă emoție și bucurie pentru nou botezatul Gheorghe, care, din militar american, a devenit Ostaș al lui Hristos. Îi doresc să fie asemenea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – puternic în credință și curajos în mărturisirea ortodoxiei, oriunde va fi”, a afirmat părintele Sebastian Dragomir, preot slujitor la Biserica din Săbăreni.
Noua misiune spirituală a lui Gheorghe
După primirea Tainei Sfântului Botez, Kevin, care a primit numele Gheorghe, a renunțat la cariera militară și și-a asumat rolul de „Ostaș al lui Hristos”, așa cum a fost binecuvântat de părintele Sebastian Dragomir. Alături de soția sa, Mirela, și fiica lor, Katarina Elena, noul creștin și-a început călătoria în credința ortodoxă, promițând să trăiască cu curaj și dedicare față de noua sa religie.
Soția lui Gheorghe este româncă, iar fiica celor doi, Katarina, este creștin-ortodoxă și botezată ortodox.
