Un cuplu celebru din showbizul românesc se pregătește pentru al șaptelea copil. Cei doi au probleme financiare

Un cuplu celebru din showbizul românesc se pregătește pentru al șaptelea copil. Cei doi au probleme financiare

Anca Serea și Adrian Sînă au probleme financiare în ultima perioadă, dar vor să-și mărească familia.

Anca Serea este una dintre mamele cele mai ocupate din showbizul românesc. Mamă a șase copii, soția lui Adrian Sînă nu are timp să se plictisească și-și dedică cea mai mare parte a timpului creșterii și îngrijirii tinerilor membri ai familiei. Anca Serea și partenerul ei se gândesc și la un al șaptelea copil, chiar dacă în ultima perioadă s-a vorbit despre problemele financiare pe care le-ar avea cuplul. Anunțul a fost făcut de Anca Serea, într-o emisiune de televiziune. Decizia a fost luată și va fi pusă în aplicare.

Îi este dor să doarmă

„L-aş mai face şi pe-al şaptelea şi o să îl fac, cu siguranţă. Îmi doream să fiu educatoare când eram mică, de aici şi dragostea asta pentru copii. Toate vecinele mă rugau să am grijă de cei mici şi mă răsplăteau cu o bomboană sau ceva dulce. Dacă este ceva de care îmi e dor din viaţa dinainte de a avea copii este să dorm. Acest lucru nu prea îl mai fac acum”, a declarat Anca Serea la PRO TV.

Ea a rememorat propria-i copilări, una liniștită, simplă și lipsită de griji. „Am avut o copilărie foarte frumoasă. Am fost crescută de bunica mea o bună perioadă de timp, iar, când am intrat la şcoală, am mers la Tecuci. A fost o copilărie simplă, dar frumoasă. Mâncăm fructe şi legume naturale, nespălate, fără griji”, a mai afirmat vedeta.

Datorii către școala privată și bancă

Adrian Sînă și Anca Serea ar traversa o perioadă delicată din punct de vedere financiar, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, care au dus și la anularea spectacolelor muzicale, conform wowbiz.ro.

Sursa citată a scris că cei doi au acumulat datorii la o școală privată la care învață copiii lor. Suma de 2.136 de euro a ajuns la 3.642, după acumularea penalizărilor. De asemenea, o altă problemă este legată de un credit bancar. Restanța este de 3.400 de euro.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News