Cum arăta Sile Cămătaru în urmă cu 23 de ani. Imagini publicate de fiul său. Foto
- Maria Pană
- 16 martie 2025, 22:46

Sile Cămătaru apare în mai multe imagini care sunt din 2003, alături de soție, dar și de câțiva dintre copiii pe care îi are. Filmarea a fost făcută publică de Mario Balint, unul dintre fii săi, care speră în eliberarea interlopului.
Sile Cămătaru, ipostaze rare
Chiar dacă are un trecut infracțional bogat și a stat mai mult după gratii decât în afara lor, interlopul are o familie mare. Soția lui, Mirela a dat naștere la 7 copii. O parte dintre ei se văd și în imaginile postate. Cel cu părul lung este nimeni altul decât Mario, unul dintre băieții interlopului. De altfel, Mirela, chiar dacă s-a zvonit că ar fi fost înșelată chiar și cu o avocată celebră, mereu și-a susținut soțul. Ea a fost și cea care a ținut familia unită.

Screenshot
Ceea ce n-a reușit a fost să-și țină băieții departe de dosarele penale. Nu de alta, dar amândoi au cam călcat strâmb și au deja condamnări la activ. Semn că e cam greu să scapi de moștenirea familiei dacă nu ai învățat să faci și altceva decât infracțiuni. Cert este că acum așteaptă toți cu sufletul la gură eliberarea lui Sile.
Liberarea care nu mai vine
Acesta nu reușește să iasă de după grații nicicum deși încearcă de ani buni să facă acest lucru. Îndeplinește chiar și condiția executării de trei pătrimi din pedeapsă, dar judecătorii se arată a fi de neînduplecat. Ba chiar a obținut și 20 de recompense după gratii pentru bună purtare, dar nici acest lucru nu l-a ajutat prea tare.
Magistrații au respins celelalte cereri deliberare condiționată, apreciind că acesta nu și-a schimbat comportamentul infracțional. Mai exact, judecătorii se tem că odată ce va fi pus în libertate, acesta va reveni la vechile obiceiuri. Nu de alta, dar are antecedente, în sensul în care de-a lungul vieții a tot ieșit din închisoare, doar ca să se întoarcă acolo.