Istoria omenirii e plină de poveşti despre canibali care devorau cadavrele adversarului. În 1580, de exemplu, catolicii au scos inima unui protestant mort şi au gătit-o la grătar.
În China comunistă, în timpul Revoluţiei Culturale, se cunoaşte cazul unui profesor ucis de studenţi, iar după moarte ficatul i-a fost rupt în bucăţi, prăjit şi mâncat. Profesorul Richard Sugg, care a documentat aceste cazuri, crede că este vorba despre o ultimă tentativă de a-ţi domina adversarul. În jungla amazoniană, să-ţi devorezi adversarul era răzbunarea supremă.
Mi-am adus aminte de aceste istorii citindu-l pe Mircea Badea, care, pe Facebook, joacă tontoroiul la mormântul unui om care nu se mai poate apăra: Horia Tabacu. „A decedat Horia Tabacu de la EVZ. De infarct. De-a lungul timpului, a scrijelit nenumarate înjurături băloase la adresa mea şi a lui Mihai Gâdea. Practic n-avea altă treabă pentru banii insolvenţi pe care-i primea. Pe mine m-a lasat rece. Acum si pe el”, a scris Badea. Îl urmează obişnuita cohortă de admiratori fanatici, care se lansează într-un adevărat concurs de înjurături la adresa celui decedat.
Scrie profesorul Sugg despre canibalii care devorau cadavrele adversarilor: nu era o violenţă fără sens, ci gesturi care făceau parte din cultura lor ancestrală. La Mircea Badea este însă altceva. Este gestul laşului care, atunci când adversarul nu se mai poate apăra, se năpusteşte şi aruncă o ultimă insultă murdară. Mircea Badea este un coprofag, care încearcă zadarnic să schimbe meniul. Aşa va rămâne mereu, suflet mărunt hrănit cu mizeriile lui Dan Voiculescu.
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
