Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în Suceava. Doi bărbați au murit

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în Suceava. Doi bărbați au muritSursa: Arhiva EVZ

Un avion de mici dimensiuni în care se aflau doi bărbați s-a prăbușit, după ce a decolat de pe aerodromul din Frătăuți, Suceava. Ambii bărbați au murit pe loc.

Doi bărbați și-au pierdut viața, după ce avionul de mici dimensiuni în care se aflau s-a prăbușit. Ei decolaseră de pe aerodromul Frățăuți, din județul Suceava, iar autoritățile sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva.

Potrivit primelor informații se pare că pilotul de la bordul aeronavei încerca să aterizeze, însă a pierdut controlul, iar apoi s-a prăbușit.

La locul accidentului au sosit pompierii în foarte scurt timp. În prezent, la fața locului se află polițiștii care încearcă să identifice victimele, iar apoi să ia legătura cu familia acestora.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată a precizat că avionul de mici dimensiuni s-a prăbușit pe raza comunei Gălănești, iar la fața locului s-a interveni cu două autospeciale de stingere și cu două ambulanțe SMURD. În prezent, nu există detalii despre cauzele care au dus la producerea accidentului.

Fratele unui fost ministru al Educației a murit

Bogdan Constantin Adomniței este una dintre victimele aflate în avionul prăbușit din Gălănești, Suceava, potrivit surselor Antena 3. Potrivit presei locale, acesta era fratele fostului ministru al Educației, Cristian Adomniței.

Una dintre victime este Bogdan Constantin Adomniței, în vârstă de 42 de ani, iar cea de-a doua victimă este Marcel Iliese, în vârstă de 58 de ani. Bogdan Constantin Adomniței ar fi cumpărat avionul de puțin timp și se afla în avion cu instructorul de la București.

Marcel Iliese este unul din cei mai cunoscuți instructori din zbor din România. Este fost pilot militar și de linie, pilot de elicopter, fiind considerat unul din cei mai experimentați piloți din România.

Încă un accident aviatic a avut loc în apropierea aerodromului din Suceava

În urmă cu patru ani, un alt accident aviatic a avut loc în apropierea aerodromului din județul Suceava. Atunci, două avioane s-au acroşat şi s-au prăbuşit de la o înălţime de 300 de metri pe Aerodromul din Frătăuţi. Un pilot a murit, iar celălalt a fost grav rănit, potrivit Monitorul de Suceava.

Ne puteți urmări și pe Google News